Imamul Abu Hanifa An-Nu'man
(80 - 150 h.)
Este
binecunoscut faptul că, dincolo de anumite întrebări punctuale legate de
credință sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmează
anumite școli jurisprudențiale. Aceasta și pentru că stâlpii credinței sunt
bine definiți, dogma islamică nefăcând obiectul incertitudinilor, ea fiind
stipulată cu claritate în Nobilul Coran și explicată de învățăturile profetului
Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).
Renumiții
savanți ai principalelor patru școli de jurisprudență au fost : Abu Hanifa, Malik ibn Anas, Muhammed ibn Idris
Aș-Șafi'i și Ahmad ibn Hanbal (Allah să fie mulțumit de ei !). Pentru început
vom încerca să ne aplecăm asupra personalității lui Abu Hanifa, a cărui școală
de jurisprudență este foarte răspândită, cu precădere în Asia (incluzând aici
Subcontinentul Indian, întreaga Asie Centrală și țări precum Turcia și
Afganistan).
Abu Hanifa An-Nu'man s-a născut în Kufa, Irak,
în anul 80 h. A avut șansa să se numere printre cei care au format a doua
generație a Islamului, fructificând oportunitatea acumulării de cunoștințe
direct de la unii dintre companionii profetului Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), dar și de la mai mulți învățați
de marcă ai generației sale. Astfel, Abu Hanifa este primul care a sistematizat
legislația jurisprudențială islamică (cunoscută sub denumirea de fiqh), conformă cu învățăturile
Nobilului Coran și cele profetice.
Ca
profesie, eroul nostru era comerciant, însă începutul și sfârșitul zilei îl
prindeau în moschee, dedicându-se studiului, manifestând un comportament
exemplar atât în comerț, cât și în domeniul științific. Din această perspectivă
a fost onest nu doar în afacerile derulate, conștiinciozitatea caracterizându-l
în tot ce a făcut, mergând până acolo încât era în stare să refuze orice câștig
pe care-l considera obținut cu ușurință, deși i se cuvenea pe drept. Odată, în
prăvălia sa a intrat o doamnă care i-a cerut să vândă în numele ei o rochie
confecționată din mătase. Abu Hanifa i-a cerut să-i spună ce preț era dispusă
să ceară pentru respectivul produs. Când femeia i-a răspuns că s-a gândit la
100 de dirhami, Abu Hanifa i-a răspuns că valorează mai mult decât atât.
Neîncrederea a persistat până în clipa în care a văzut-o vândută chiar sub
ochii săi pentru 500 de dirhami. Altă dată eroul nostru și-a avertizat
partenerul de afaceri să nu vândă o imbrăcăminte anume din cauza unor defecte
pe care le prezenta. Cu toate acestea, partenerul se pare că a uitat sfatul și
a vandut-o. Când a aflat acest lucru, Abu Hanifa a dat ca milostenie tot ce
agonisise în acea zi și a pus capăt parteneriatului de afaceri.
Ca
profesor, eroul nostru obișnuia să se îngrijească de toate cele necesare
studenților săi astfel încât ei să se concentreze numai pe învățătură. Această
atitudine a sa față de educație l-a determinat să fie generos deopotrivă chiar față
de savanți. S-a relatat că atunci când dorea să cumpere haine pentru el sau
familia sa, cumpăra și pentru o parte a savanților pe care îi cunoștea. De
fapt, generozitatea eroului nostru se revărsa asupra oricui intra în contact cu
el. Într-o zi, mergând pe stradă a observat un bărbat care a încercat să-l
evite. Abu Hanifa l-a întrebat :
"De ce încerci să te ascunzi de mine ?" Când i s-a răspuns că îi datorează eroului
nostru 10.000 de dirhami și s-a simțit jenat că nu-i poate restitui, acesta l-a
informat că nu mai dorește înapoi banii împrumutati. Mai mult, l-a rugat pe
acel om să-l ierte pentru că i-a dat atâtea bătăi de cap și că l-a făcut să se
simtă rușinat.
Ca
orice musulman pios, eroul nostru a fost foarte bun cu toți cei pe care i-a
cunoscut, cu bolnavii pe care i-a vizitat și interesându-se de cei plecați. O
întâmplare foarte interesantă i-a avut în prim plan pe eroul nostru și vecinul
său bețiv, cel care obișnuia să bea și să cânte cât era noaptea de lungă,
deranjându-l cumplit pe Abu Hanifa. La un moment dat vecinul gălăgios a fost săltat
de poliție și întemnițat. Abu Hanifa, observând că în acea noapte nimeni nu i-a
mai perturbat liniștea, a mers și s-a interesat de vecinul său. Și, aflând cele petrecute, a fugit cu sufletul
la gură la guvernatorul orașului pentru a-l convinge să-i redea libertatea,
ceea ce s-a și întâmplat. Mai mult decât atât, Abu Hanifa i-a oferit bărbatului
o sumă de bani drept compensație pentru ceea ce putea să câștige dacă nu era
întemnițat. Bețivul a fost atât de impresionat de comportamentul său încât s-a
căit și a luat decizia să-și dedice timpul său studierii mesajului Islamului în
moschee.
Teama lui Abu Hanifa de a nu greși l-a
determinat să refuze toate ofertele de a ocupa diverse funcții publice,
inclusiv pe aceea de judecător, propuneri venite din partea guvernatorilor, dar
și a califului însuși. Din această cauză, califul Abu Ja'far Al-Mansur a dispus aruncarea sa în
temniță, unde s-a și stins din viață în anul 150 h.
În ciuda
morții sale între zidurile închisorii, numele eroului nostru continuă să strălucească
în istoria Islamului, a memoriei milioanelor de oameni care îi urmează școala
de jurisprudență, dar și a altora din întreaga lume.
