'Ammar, fiul lui Yasir

’AMMAR, fiul lui YASIR

(Allah să fie mulțumit de el !)

Fiul primei femei martir

(d. 37 h.)

„Fiți răbdători, [cei din neamul] Yasir ! Locul vostru va fi Paradisul.”

(profetul Muhammed, Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

Cel care va studia istoria islamică (cu precădere perioada sa de început) își va da seama că este foarte dificil să se facă o comparație între eroii Islamului. Și acest lucru se întâmplă deoarece pot fi găsite unele trăsături de eroism la unii dintre acești oameni, ceea ce te poate duce cu gândul la faptul că respectivii întruchipează tipologia căutată, dar cercetând mai departe poți avea surpriza să descoperi la un alt companion al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) caracteristici similare sau chiar mai pronunțate. De exemplu, cineva îl admiră pe Bilal, fiul lui Rabah, pentru curajul și tăria de caracter dovedite. La fel, însă, dacă vom citi despre ’Ammar, fiul lui Yasir, vom înțelege că nici el nu este mai prejos. Chiar și numai aruncând o privire asupra caracterului mamei sale, trecând prin filtrul minții forța morală și perseverența de care au dat dovadă pe calea lui Allah, precum și moartea de dragul Său, vom accepta că avem de-a face cu un alt exemplu de eroism caracteristic acelei generații binecuvântate a primilor adepți ai Islamului.

În una din zilele în care profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) trecea, așa cum îi era obiceiul, interesându-se de starea celor mai săraci dintre cei care au răspuns chemării sale, obidiți aflați în permanență sub tortura politeiștilor, a observat trei dintre aceștia (făcând parte din aceeași familie) torturați împreună. Și pentru că nu putea să le ofere vreo protecție, i-a încurajat moral, spunându-le : „Fiți răbdători, [cei din neamul] Yasir ! Locul vostru va fi Paradisul.”

Unul dintre cei trei torturați de către Bani Makhzum, împreună cu tatăl și mama sa, era eroul nostru. Mama, Sumayya, fiind mai firavă, nu a reușit să suporte chinurile și astfel a devenit primul martir din istoria islamică.

Cei din neamul Yasir erau, într-un fel, niște străini pentru comunitatea meccană, tatăl lui ’Ammar trăgându-se din Yemen, iar mama fiind a fată sclavă; din această cauză, odată cu îmbrățișarea Islamului, au fost printre cei mai expuși hărțuirii și torturii, forme de presiune pe care le-au îndurat cu mare curaj și răbdare. Cu siguranță, ’Ammar și familia sa au trecut testul de credință cu convingere.

În legătură cu tortura sa, știm că a fost expus nisipului mistuitor al deșertului, ars cu fier încins pe diferite părți ale corpului și apoi scufundat cu rănile sângerânde în apă, provocându-i-se leșinul, practici repetate până când politeiștii înșiși au obosit și s-au convins de inutilitatea metodelor de a-l determina să revină la politeism și să respingă credința (Islamul). ’Ammar putea să-și controleze vorba când era în deplinătatea facultăților, dar într-un moment de semiconștiență a repetat după păgâni câteva cuvinte care preamăreau idolii lor. Ulterior, când și-a recăpătat pe deplin conștiința și și-a dat seama ce a rostit, i-a părut foarte rău și a devenit deprimat. Dar Allah Preaînaltul a avut pansament pentru rănile sale spirituale, El revelându-i profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) iertarea lui 'Ammar și a tuturor celor aflați într-o situație asemănătoare (respingerea credinței numai prin cuvinte, într-o situație de extremă presiune) :

„Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut – afară de acela care este silit [să nu creadă], dar inima lui este netulburată întru credință – asupra acelora care și-au deschis inima necredinței va veni mânie de la Allah și ei vor avea parte de chin cumplit !” (trad.sensurilor 16 : 106)

Tăria de caracter și perseverența lui 'Ammar au constituit, deopotrivă, două surse de admirație a profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), despre care s-a relatat că a spus : „Credința lui 'Ammar ajunge până în măduva oaselor.” Iar cu ocazia unei neînțelegeri dintre 'Ammar și marele comandant Khalid, fiul lui Al-Walid, se relatează că profetul Islamului a spus : „Acela care se ceartă cu 'Ammar, va fi certat de către Allah.”

Ca un companion dreptcredincios și discipol al profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ’Ammar a luat parte la toate bătăliile din timpul vieții Profetului, precum și la cele duse în anii în care conducerea națiunii musulmane a fost exercitată de către Abu Bakr și ’Umar (Allah să fie mulțumit de ei !). Conduita sa a fost una caracteristică unui bun urmaș al Islamului, pentru care adevăratul caracter iese la lumină mai ales când este numit într-o funcție de conducere. Să vedem cum s-a comportat ’Ammar într-o asemenea situație.

În timpul lui ’Umar, fiul lui Al-Khattab, ’Ammar a fost numit guvernator al Kufei, în Irak și, în ciuda poziției înalte pe care o avea și a vârstei înaintate, ’Ammar obișnuia să-și cumpere singur cele necesare și să le care cu propriile brațe.

O altă scenă petrecută tot în Kufa, ni-l descrie pe unul dintre locuitorii necivilizați încercând să-l insulte, numindu-l „cel cu urechea tăiată” (cu referire la una dintre urechile sale tăiate într-o bătălie glorioasă a Islamului). ’Ammar i-a răspuns simplu : „Tu ai încercat să-mi jignești cea mai bună ureche, pierdută de dragul lui Allah.” Putea, așadar, să-l pedepsească cu ușurință pentru că a insultat un guvernator, însă a preferat să i se adreseze într-un mod simplu, pe limba sa, fiind onorat să poarte semnele lăsate de sacrificiile făcute de dragul credinței sale, pe calea lui Allah Preaînaltul.