Abu 'Ubaida, fiul lui Al-Jarra

ABU ’UBAIDA, FIUL LUI AL-JARRA

(Allah să fie mulțumit de el !)

Cel demn de încredere pentru națiunea musulmană

 (583-638)

Sinceritatea și aderarea la Mesaj, dar și dragostea și devotamentul arătate Trimisului lui Allah, au fost trăsături de caracter specifice atât tuturor companionilor profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), cât și ale fiecărui erou din istoria Islamului. Iar Abu ’Ubaida (’Amir, fiul lui Al-Jarra) nu a făcut excepție de la regulă, fiind mai degrabă un exemplu tipic, în legătură cu care profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a grăit : „Fiecare națiune are pe cineva demn de încredere, iar cel ales pentru această națiune (a Islamului) este Abu ’Ubaida, fiul lui Al-Jarrah.”

Iubirea și devotamentul manifestate față de Trimisul lui Allah nu doar i-au ridicat gradul de notorietate, ci efectiv i-au modelat personalitatea. În bătălia de la Uhud, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile din istoria islamică timpurie, Abu ’Ubaida a fost unul dintre cei care au luptat împotriva meccanilor politeiști sosiți la Medina să se răzbune pentru înfrângerea de la Badr. Atunci când arcașii musulmani și-au părăsit pozițiile imediat ce au simțit gustul unei victorii premature, armata din care făceau parte a fost atacată pe la spate, imediat instaurându-se haosul printre luptătorii săi. Într-o situație așa de critică, Abu ’Ubaida a luptat cu mare înverșunare, încercând în permanență să nu-l piardă din priviri pe liderul său drag, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Deodată a zărit sânge pe fața Profetului și, în câteva secunde, a fost în preajma sa pentru a găsi cele două zale ale coifului de protecție strapunse de o săgeată. Nu a putut să asiste pasiv la această scenă critică și i-a cerut permisiunea lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) să-i ofere șansa să scoată zalele slabe. Apoi a apucat cu dinții săi fiecare za, trăgând-o afară cu atâta forță până când a simțit pământul lung sub spatele său.

Abu ’Ubaida s-a numărat printre cei care s-au convertit de timpuriu la Islam, învățând multe de la prietenul său, Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el !). Încrederea Profetului în el a fost foarte mare. Istoria ne povesteste cum o delegație din Najran (regiune situata în S-E Peninsulei) l-a rugat pe Profet să le trimita pe cineva care să-i învețe Coranul și bazele Islamului. El le-a promis că le va trimite pe cineva care cu adevărat era demn de încredere și sincer, promisiune care a născut în sufletul fiecărui companion speranța că el va fi bărbatul ales. Acesta a fost, însă, Abu ’Ubaida. 

Așadar, nu trebuie să ne mai mire cu nimic când ascultăm cuvintele lui ’Umar, fiul lui Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el !), care, pe patul de moarte a spus : „Dacă ar mai fi trăit Abu ’Ubaida, l-aș fi nominalizat să preia califatul.”

 (mormantul lui 'Abu Ubaida, situat in Valea Iordanului, Iordania)

Iar mai devreme când, din rațiuni tactice, ’Umar a dorit să numească un nou comandant pentru forțele sale armate dislocate în Siria, în locul lui Khalid, fiul lui Al-Walid, alesul a fost Abu ’Ubaida. În momentul când a primit investirea, bătălia dintre armata musulmană și cea romană era în plină desfășurare. După ce a luat sfârșit, Abu ’Ubaida s-a înfățișat cu respect în fața comandantului Khalid, fiul lui Al-Walid, și i-a prezentat scrisoarea de investitură. Când Khalid l-a întrebat : „De ce ai ținut secret așa ceva atât de mult ?”, Abu ’Ubaida i-a raspuns : „Nu am dorit să-ți dau peste cap planurile pe care ți le-ai făcut. Noi nu căutăm gloria pămantească și nici nu lucrăm de dragul acestei lumi, amândoi fiind frați pe Calea lui Allah.”

Abu ’Ubaida a devenit comandantul suprem al, probabil, celei mai mari armate musulmane la acea dată. Și, cu toate acestea, s-a comportat ca orice alt soldat. Când i-a ajuns la urechi că oamenii îl laudă prea mult, a ținut să le precizeze tuturor următoarele : „Vă reamintesc că sunt musulman și mă trag din tribul Quraiș. Dacă printre voi există cineva, indiferent de culoarea pielii sale, roșie sau neagră, care se teme mai mult de Allah decât mine, atunci doresc să-l servesc [pe persoana respectivă].”

In vizita intreprinsă în Siria, califul ’Umar l-a însoțit pe Abu ’Ubaida la reședința acestuia unde, spre surprinderea sa, a aflat că guvernatorul guvernatorilor (așa cum i se spunea lui Abu ’Ubaida) locuia în cel mai modest loc cu putință, unde cu greu își găsea loc vreun obiect de meșteșug. Când l-a întrebat : „De ce nu procedezi așa cum fac toți ceilalți ?”, Abu ’Ubaida i-a răspuns : „Ce am aici (referindu-se la puținele lucruri pe care le avea) îmi este suficient.”

Datorită modestiei sale, dublată de devotament, curaj și încredere, Abu ’Ubaida și-a câștigat renumele de „cel demn de încredere pentru națiune.”