’Abdullah, fiul lui ’Umar

 ’ABDULLAH, fiul lui ’UMAR

(Allah să fie mulțumit de el !)

 (d. 652 g.)

Măreția nu se moștenește, dar cu certitudine poate fi studiată și internalizată. Atunci când cineva are un învățător de neînlocuit și un părinte vestit pe care îi urmează îndeaproape, ne așteptăm ca respectivul să fie, la rândul său, o personalitate de excepție, caracterizată de mai multe calități. Acest raționament i se potrivește foarte bine eroului nostru, ’Abdullah, fiul lui ’Umar. Și aceasta deoarece el a fost nimeni altul decât fiului marelui ’Umar, fiul lui Al-Khattab, cel de-al doilea calif (succesor al profetului Muhammed – Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). ’Abdullah, fiul lui ’Umar nu avea mai mult de zece ani când a emigrat la Medina, împreună cu tatăl său, în primul an Hijri. De atunci și până când a murit, 73 de ani mai târziu, nu s-a abătut niciun moment de la Calea aleasă, mergând pe urmele pașilor profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). A urmărit atât de fidel ceea ce și-a propus încât s-a relatat că ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !), soția Profetului, a spus, „Nimeni nu l-a urmat atât de aproape pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) cum a făcut-o fiul lui ’Umar.” 

Istoria ne arată că a încercat să-l imite pe Profet în orice a fost posibil, mai ales după moartea acestuia. Astfel, dacă Profetul obișnuia să sa roage într-un anume loc, în picioare sau stând jos, atunci ’Abdullah a încercat să facă la fel. Mai mult, dacă Profetul cobora de pe cămila sa pentru a face două unități de rugăciune (rak’a) într-o zonă anume, pe drumul spre Mecca, atunci ’Abdullah proceda similar de fiecare dată când trecea pe acolo. Și acest spirit al său l-a determinat să nu se grăbească când venea vorba de a relata ceva anume despre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), vorbind numai când era absolut sigur.

În ciuda faptului că ’Abdullah (Allah să fie mulțumit de el !) era o persoană care știa foarte minuțios ce vorbise și făcuse Profetul, tocmai datorită admirației pe care i-o purta și încercării permanente de a-l urma întru totul, a fost extrem de reținut și chiar s-a abținut de la a oferi verdicte religioase (fatawa). Era o fire care prefera să răspundă, „Nu cunosc” unui barbat care îl întreba despre ceva anume în legatură cu care nu avea cunoștințele necesare.

Acest comportament al cuiva care deținea cunoștințe profunde făcea parte din firea sa, fiind o persoană foarte evlavioasă și temătoare de Allah, care își petrecea nopțile în rugăciune. De la el aflăm următoarele : „Odinioară am visat că doi îngeri m-au ridicat și m-au condus către Foc ... Acolo, în Foc am zărit oameni pe care i-am recunoscut. Asta m-a înfricoșat și am început să caut refugiu la Allah ! I-a văzut și un alt înger, care mi-a spus : ’Nu-ți fie teamă !’ Când sora mea i-a povestit soțului său, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) aceste lucruri, el a spus : ’Abdullah este un om bun, dar ar trebui să se roage și mai mult în timpul nopții.’ ” De acum încolo, Salim, cel care a relatat acest hadis, a spus că ’Abdullah a început să doarmă și mai puțin, oferind rugăciunile specifice nopții (tahajjud). Iar un alt companion, apropiat de-al său, ne-a relatat că „fiul lui ’Umar își făcuse un obicei din a pastra în apropiere, odată cu căderea nopții, un vas plin cu apă. Începea să se roage până când obosea, după care se lungea pe pat pentru a se odihni câteva minute, se ridica din nou, se spăla și relua rugăciunile. Și proceda astfel de patru sau cinci ori.” Dragostea pe care fiul lui ’Umar o avea pentru rugăciune, în mod special pentru cea făcută cu grupul în moschee, respectul arătat acestei chestiuni, l-au motivat să efectueze toate cele cinci rugăciuni zilnice cu grupul. Iar dacă se întâmpla să lipsească de la o astfel de rugăciune se ruga până când sosea timpul celeilalte (în medie trei sau patru ore).

Smerenia lui ’Abdullah și conștiința omniprezenței lui Allah Preaînaltul l-au determinat să decline oferta de a ocupa funcția de judecător pe care i-a oferit-o ’Usman, fiul lui ’Affan (Allah să fie mulțumit de el !) și chiar preluarea conducerii , în ciuda încurajărilor primite. Așadar, deși califul ’Usman i-a cerut să accepte funcția de judecător pentru el, l-a refuzat în mod repetat. Atunci când califul i-a reproșat : „Tu nu-mi dai ascultare ?”, i-a răspuns : „Cu siguranță că nu este vorba despre așa ceva, dar am auzit că există trei categorii de judecători : (1) unii care judecă fără a avea cunoștințele necesare și locul lor va fi Iadul, (2) alții care vor judeca cu măsură, locul lor fiind, de asemenea, în Iad și (3) alții care vor încerca să dea tot ce au ei mai bun, pentru a judeca corect. Și aceștia nici nu se vor bucura de răsplată, dar nici nu vor gusta pedeapsa. Așadar, te implor, în numele lui Allah, să nu mă împovărezi cu această problemă.” După ce l-a ascultat, ’Usman l-a iertat, dar i-a cerut să nu mai povestească cuiva despre acest incident, de teamă ca nu cumva și celorlalți să le fie frică și să decline funcția.

În afara smereniei și evlaviei, ’Abdullah a rămas cunoscut și pentru o altă calitate a sa, gererozitatea. În legătură cu acest lucru s-a povestit că anumite persoane au pus mana pe câteva dintre cămilele sale aflate la păscut. Îngrijitorul, unul dintre sclavii săi, i-a relatat cele petrecute. 

Când a fost întrebat cum se face că ei nu l-au rănit, sclavul i-a raspuns că le-a permis să-i ia cămilele fără a opune rezistență dorind ca stăpânul său să beneficieze de răsplată din partea lui Allah Preaînaltul. Și ’Abdullah i-a oferit sclavului libertatea. Mai târziu cineva l-a atenționat asupra faptului că i-a văzut una dintre cămilele sale de vânzare într-o piață, fiul lui ’Umar răspunzându-i : „Dacă mi-am luat gândul de la ele de dragul lui Allah Preaînaltul, de ce să mai încerc să o răscumpăr ?”

Această generozitate de excepție este rezultatul firesc al renunțării la tot ceea ce ține de foloasele acestei lumi. Deși avea o sursă bună de venituri, Maymun, fiul lui Mahran ne-a relatat că i-a văzut mobilierul din interiorul casei și nu crede că valora mai mult de 100 de dirhami. Iar legat de modul în care obișnuia să cheltuiască banii câștigați, aflăm de la Wa’il care, odată, l-a văzut pe ’Abdullah primind 4.000 de dirhami și o bucată de catifea. În ziua următoare, l-a zărit luând cu împrumut hrană pentru calul său. A mers la familia lui ’Abdullah si a întrebat-o despre cele văzute, spunând : „Oare nu a primit 4.000 de dirhami și o bucată de catifea nu mai departe de ziua de ieri ?” Ei i-au răspuns : „Așa este”. Martorul a continuat : „Dar, cum se face, că l-am văzut cerând hrană cu împrumut ?” Ei i-au răspuns din nou : „Odată cu căderea nopții ’Abdullah a împărțit toți banii săracilor. Și la fel a dăruit bucata de catifea.” Oare nu a fost ’Abdullah un fiu așa cum ne-am imaginat ? Fiul piosului ’Umar (Allah să fie mulțumit de ei !).