Abu Ayyub Al-Ansari

ABU AYYUB AL-ANSARI

(Allah să fie mulțumit de el !)

Gazda medinită a Profetului

(Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

 (d. 631 g.)

              Hijra (sau emigrarea profetului Muhammed – Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) de la Mecca la Medina are în spatele său mai multe evenimente interesante, între ele înscriindu-se și fraternizarea dintre emigranți (muhajirun) și gazdele lor, ajutoarele din Medina (ansari). Una dintre primele măsuri luate de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) după sosirea sa la Medina a fost să dea în grijă pe fiecare dintre companioni celuilalt, instaurând astfel un fel de frăție legală. Și, cu adevărat, mediniții (ansarii) s-au comportat ca atare, ajungând ca majoritatea să-și împartă tot ce aveau în mod egal cu frații sosiți din Mecca, unul dintre aceștia fiind eroul nostru de astăzi, Abu Ayyub Al-Ansari (Khalid, fiul lui Zaid). El s-a bucurat de o onoarea mai mare decât a celorlalți, însă, fiind cel care l-a găzduit pe însuși Trimisul lui Allah.

În legătură cu sosirea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), istoria ne spune că fiecare locuitor din fiecare cartier al Medinei pe unde acesta a trecut călare pe cămila sa l-a implorat să vină cu el. Însă, ca un conducător înțelept, acesta nu a dorit să dea dovadă de niciun fel de favoritism, respingând orice grup sau persoană, inclusiv pe propriul său unchi din partea mamei. S-a adresat tuturor spunându-le să-i lase în pace cămila : „Departați-vă de ea, căci se află sub ordin divin și unde se va opri, acolo voi zăbovi și eu”, el însuși luând mâna de pe frâiele sale. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a descălecat numai după ce cămila s-a așezat cu totul jos, loc situat chiar în vecinătatea casei eroului nostru.

 (locul aproximativ al casei lui Abu Ayyub Al-Ansari)

Abu Ayyub Al-Ansari împreună cu soția sa au fost foarte fericiți să beneficieze de o asemenea mare onoare. Gazda aleasă era unul dintre mediniții care s-au întâlnit în secret cu Profetul la Aqabah, lângă Mecca, punând bazele alianței prin care se angajau să-l apere atunci când va emigra la Medina. Pentru a-și arăta mulțumirea de a fi aleși ca gazde, Abu Ayyub și soția sa au insistat ca Profetul să stea în camera situată la etajul umilei lor locuințe, dar acesta le-a spus că este mai bine pentru ei și mai ușor pentru vizitatori ca el să locuiască la parter. Și Abu Ayyub a acceptat, respectându-i dorința Profetului, cu toate că această schimbare le-a produs o permanentă grijă ca nu cumva să-și deranjeze cu ceva onorabila gazdă.

Odată, fiind pe punctul de a ațipi, Abu Ayyub a vărsat din greșeală un vas cu apă pe jos. A sărit imediat din așternut și și-a trezit soția, făcându-și amândoi mari probleme că apa ar putea să se infiltreze în tavan și să-și deranjeze oaspetele, pe profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Nu au stat mult pe gânduri și au folosit singura pătură de pe pat pentru a absorbi o parte a apei, de acum încolo noaptea devenind greu de suportat. În zilele care au urmat, Abu Ayyub l-a rugat din nou pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să se mute la etaj, ceea ce s-a și întâmplat. Desigur, în curând Profetul a construit o moschee și o cameră pentru el însuși chiar în imediata vecinătate, eliberând casa eroului nostru.

Dar rolul eroului nostru nu s-a încheiat aici, Abu Ayyub dovedindu-se un musulman devotat și luand parte la toate campaniile majore, atât cele desfășurate în timpul vieții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), cât și cele de după moartea sa, în perioada celor patru califi drept-călăuziți.

Mai mult, Abu Ayyub a supraviețuit tuturor și, în ciuda vârstei sale înaintate nu s-a sfiit a se alătura armatei musulmane în campaniile intreprinse împotriva opresiunii și nedreptății, inclusiv celor din vremea califului ummayad Mu’awiya, perioadă când și-a întâlnit și moartea. Dar, un om neobișnuit precum eroul nostru, nu ar fi fost deloc mulțumit cu o moarte și îngropare obișnuite, alăturându-se armatei musulmane în asediul Constantinopolului, căutând astfel martiriul. În această ultimă bătălie a vieții sale, Abu Ayyub a fost rănit, iar pe patul de moarte a fost vizitat de către comandantul armatei, Yazid, cel care l-a întrebat în legatură cu o ultimă dorință. Și, ați putea numai să vă imaginați ce și-a dorit eroul nostru ? Ceva unic, specific unui om cum era eroul nostru Abu Ayyub Al-Ansari (Allah să fie mulțumit de el !). Acesta a cerut ca imediat ce va muri, să-i fie așezat corpul pe calul său și cărat în cel mai îndepărtat punct din teritoriul inamic, unde să fie îngropat, iar mormantul său să fie un semn bun pentru forțele musulmane, care să-și propună să cucerească respectiva zonă.

 (mormântul lui Abu Ayyub Al-Ansari)

Dorința eroului nostru care, din dragoste pentru Allah, a traversat mii de kilometri din Medina până la Istanbul, s-a îndeplinit câteva secole mai târziu când Muhammed Cuceritorul a cucerit Constantinopulul din mâinile bizantinilor.