Abu Zar Al-Ghifari

ABU ZAR AL-GHIFARI

(Allah să fie mulțumit de el !)

Cel care a luptat cu luxul si tentațiilor lumești

 (d. 611 g.)

„O, voi cei care credeți ! Mulți dintre rabini si călugări mănâncă averile oamenilor pe nedrept și [îi] împiedică de la calea lui Allah ! Iar acelora care strâng aur și argint și nu le cheltuiesc pe calea lui Allah, vestește-le osândă dureroasă,

Într-o Zi în care vor fi ele încinse în focul Gheenei și cu ele se vor arde frunțile, laturile si spinările lor. Aceasta este ceea ce ați strâns pentru sufletele voastre ! Gustați din ceea ce ați strâns !” (traducerea sensurilor Coranului  9 : 34-35)

Aceste cuvinte ale lui Allah Preaînaltul i-au luminat toată viața eroului nostru, Abu Zar Al-Ghifari, cel care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari inamici ai luxului și ai afacerilor lumești, un adept devotat sărăciei și oamenilor săraci. Cu alte cuvinte, Abu Zar s-a declarat un dușman al falsității și apropiat temerar al adevărului în general. O analiză mai apropiată a vieții eroului nostru va scoate la lumină aceste trăsături specifice ale caracterului său.

Abu Zar a fost unul dintre primii convertiți la Islam (probabil a cincea sau a șasea persoană), despre care aflăm din cărțile care descriu biografia Profetului (sirah) că a venit la Mecca pentru a se întâlni cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) despre care auzise atât de multe. Când, într-un final, a ajuns să-l întâlnească, i-a cerut să-i recite câteva din revelațiile primite de la Allah. După ce a îmbrățișat Islamul, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a întrebat din ce trib se trage, Abu Zar răspunzându-i că din Ghifar. Răspunsul l-a luat oarecum prin surprindere pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) deoarece nu de puține ori Ghifar s-a dovedit a fi un trib renumit pentru tâlhăriile pe care le comitea la drumul mare. Cu toate acestea, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și-a spus : „Cu siguranță Allah călăuzește pe cine dorește.” Abu Zar a fost sfătuit să se întoarcă la oamenii săi și să rămână pentru o vreme acolo până când va avea vești de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), totul din cauza pericolului la care se expunea ca urmare a convertirii sale la Islam, pericol care putea culmina chiar cu torturarea sau uciderea sa. Dar, în ciuda acestui sfat, Abu Zar avea o fire îndrăzneață și nu a putut să țină ascunsă schimbarea sa, la scurt timp mergând la Ka’bah. Acolo, chiar în fața tuturor dușmanilor Islamului a rostit mărturisirea de credință : „La 'ilaha ’illa-llah, Muhammad-ur-Rasul-Allah”  (Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și Muhammed este Mesagerul Său), ceea ce aproape că i-a provocat moartea din cauza bătăii primite.

Firea sa lipsită de compromisuri în fața păcatelor l-a făcut să mai încaseze încă o bătaie chiar în ziua care a urmat. În acea zi, în timp ce era în apropiere de Ka’bah a dat ochii cu doi oameni care se rugau unor idoli. Abu Zar nu a putut să stea deoparte la o asemenea scenă și a început să le ocărască idolii, politeiștii adunându-și forțele și bătându-l până când l-au lăsat lipsit de vlagă. Luând act de aceste incidente, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a sfătuit din nou să stea departe de Mecca.

Eroul nostru s-a întors la tribul său și mai întâi a început să predice Islamul acolo, după care a mers la un alt trib vecin, Aslam. La câțiva ani după aceasta, în vreme ce Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) se afla la Medina împreună cu companionii săi, au zarit cu toții sute de oameni care se îndreptau în direcția orașului, unii pe jos, alții călare. Și dacă vântul nu le-ar fi adus la urechi rugile și adorările aduse lui Allah Preaînaltul, rostite cu voci puternice de către ei, musulmanii ar fi putut să fie tentați să creadă că o armată ostilă se îndreaptă către ei. Dar cine erau acești oameni ? Ei erau cei din triburile Ghifar și Aslam care îmbrățișaseră Islamul datorită muncii depuse de eroul nostru. Din acel moment, Abu Zar Al-Ghifari a participat activ la toate activitățile desfășurate în comunitatea Profetului, nimic diminuându-i calitățile despre care am discutat.

Odată a fost întrebat de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) : „Ce vei face dacă vei vedea conducători care vor reține pentru ei al fay’  (prada de război cuvenită săracilor) ?” Răspunsul lui Abu Zar nu a întârziat să vină : „Jur pe Allah că voi ridica sabia și mă voi lupta contra lor.” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a continuat : „Îmi dai voie să-ți sugerez ceva care este mai bun ? Înarmează-te cu răbdare până când mă vei întâlni (în viața care va urma).” Și despre valoarea acestui sfat ne vom da seama în perioada trăită de Abu Zar după moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și a primilor doi califi drept-călăuziți, Abu Bakr și ’Umar, fiul lui Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de ei !).

 (moscheea Abu Zar Al-Ghifari, situata la 900 m nord de moscheea Profetului)

În acea perioadă Abu Zar a fost martorul căderii unora dintre primii companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) în mirajul afacerilor lumești. Cu durere a observat că mulți oameni s-au expus pericolelor reprezentate de bogăția care a început să se manifeste din abundență în Imperiul Islamic. A fost foarte furios din cauza trendului evenimentelor, însă și-a amintit de sfatul primit de la profesorul sau, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), acela de a nu ridica sabia în fața altor musulmani. Și, în loc să facă uz de sabia sa, și-a folosit forța limbii să-i atace pe acei oameni care s-au lăsat târâți în mirajul unei vieți pline de lux punându-și, astfel în pericol viața spirituală. Și oriunde îl duceau pașii, Abu Zar își făcuse un obicei din a atenționa asupra pericolelor la care se expuneau în Ziua de Apoi. Unul dintre primii care au auzit atenționările sale a fost guvernatorul Siriei, pe care Abu Zar l-a sfătuit să se abțină de la acumularea de averi și să ducă o viață simplă, reamintindu-i versetele pe care le-am citat la începutul povestirii.

Și alți bogătași din comunitate au auzit de mai multe ori aceste atenționări, ceea ce l-a determinat pe guvernatorul Siriei să-i scrie califului din Medina să-l trimita la el pe Abu Zar. Temându-se, însă, de iscarea unor certuri, califul l-a chemat în Medina. Numai că, un grup de oameni rău intentionați au încercat să-l folosească pe Abu Zar drept pretext de a începe o revoltă împotriva califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), plan dejucat pentru că Abu Zar nu a fost un formator de greve sau un căutator al puterii, ci un reformator și sfătuitor pentru oameni. Astfel, el a ascultat cu supunere de ordinele califului și s-a întors la Medina, de acolo cerând permisiunea să meargă la Rabdah unde a putut să se bucure în tihnă de vârsta sa înaintată și unde a și murit fără ca măcar să dispună de un simplu giulgiu cu care să-i fie acoperit trupul binecuvântat.