'Abdullah, fiul lui ’Amr, fiul lui Al-’As

 ABDULLAH, fiul lui ’AMR, fiul lui AL-’AS

(Allah să fie mulțumit de el !)

Cucernicul al cărui devotament a fost temperat

(d. 642 g.)

„Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume și parte bună în Lumea de Apoi.” 

Această scurtă și concisă rugă, așa cum este ea menționată în cel de-al doilea capitol al Nobilului Coran, reliefează una dintre trăsăturile de bază ale Islamului, principiul moderației și al echilibrului în ceea ce privește satisfacerea nevoilor spirituale și materiale, între viața ascetică și îndeplinirea trebuințelor fizice, între avariție și risipă etc. De acum înainte, Allah Preaînaltul va descrie în Coran comunitatea islamică astfel :

„Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiți martori în legatură cu oamenii și pentru ca Profetul să fie martor în legatură cu voi.” (traducerea sensurilor Coranului 2 : 143)

Eroul nostru de astăzi, Abdullah, fiul lui ’Amr, fiul lui Al-’As, prin conduita sa și sfatul primit din partea Profetului ilustrează punerea în practică a acestui măreț principiu islamic al moderației și echilibrului. Abdullah a fost copilul uneia dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Islamului, ’Amr, fiul lui Al-’As, responsabil cu înfrângerea romanilor și a celor protejați de ei în Orientul Mijlociu, incluzând aici Egiptul. Cu toate acestea nu de puține ori eroul nostru Abdullah  a optat pentru o conduită diferită de a tatălui său. Astfel, dacă tatăl a acordat o atenție specială artei războiului și chestiunilor politice, fiul s-a dovedit un luptător obișnuit, dedicat cauzei, nicidecum politician sau geniu militar. ’Amr, fiul lui Al-‘As a demonstrat o personalitate inventivă, în schimb fiul său a adoptat simplismul și franchețea drept forme de relaționare cu cei din jurul său. ’Abdulah a fost, așadar, un model tipic al omului dedicat lui Dumnezeu, pentru care nimic din această lume nu reprezenta un interes aparte. Și-a petrecut întreaga viață într-un climat pacifist, prin post și rugăciune, acordând extrem de greu clipe de răgaz trupului său. A îmbrățișat Islamul înaintea tatălui său.

Când tatăl său, ’Amr, a devenit musulman și i-a observat devotamentul intens, chiar exagerat (rugăciuni în timpul nopții și post pe parcursul zilei, aproape fără vreo pauză) s-a îngrijorat și l-a informat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a chemat la el pentru a-l îndruma. 

„Mi s-a spus că postești zi de zi, fără nicio întrerupere și că te rogi pe parcursul întregii nopți fără să închizi ochii. Este suficient pentru tine să postești trei zile în fiecare lună.

-         Dar pot să fac mai mult decât atât.

-         Atunci, de două ori în fiecare săptămână.

-         Pot și mai mult.

-         Atunci metoda cea mai potrivită este cea a postului voluntar în maniera profetului David. ”

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a continuat să-i vorbească eroului nostru în legatură cu moderația care trebuie să caracterizeze rugăciunile de noapte voluntare și recitarea Nobilului Coran. Având o asemenea personalitate, cineva ar putea să fie mirat cum de s-a putut întâmpla ca marele Husein (nepotul Profetului, Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să se supere pe eroul nostru. În cele ce urmează poate fi gasită o posibilă explicație.

Odată cu asasinarea celui de-al treilea calif, ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) de către un grup rebel, ’Ali, fiul lui Abu Talib (Allah să fie mulțumit de el !) a fost ales calif. O parte dintre membrii comunității musulmane, incluzându-l pe guvernatorul regiunii siriene, a condiționat depunerea jurământului de supunere de aducerea în fața justiției a celor care l-au omorât pe califul ’Usman. Noul calif, din poziția de conducător al statului, a ales să lupte împotriva acestor oameni aflați sub comanda lui Mu’awiyah, fiul lui Abu Sufyan, considerându-i rebeli care se opun ordinii statului de drept. Mâna dreaptă a lui Mu’awiyah era tatăl eroului nostru, el dându-i dispoziție fiului său ’Abdullah să se alăture armatei conduse de către Mu’awiyah. Și cum niciodată eroul nostru ’Abdullah nu a ieșit din cuvântul tatălui său, așa a făcut, deși nu era tipul de om care să se alăture orbește unei armate musulmane aflate în conflict cu alți musulmani. De fapt, el numai a însoțit armata, dar nu a luptat împotriva taberei conduse de califul ’Ali, atitudine întarită cu precădere după moartea lui ’Ammar, fiul lui Yasir. Și aceasta pentru că eroul nostru și-a adus aminte cu claritate că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a prevăzut uciderea lui ’Ammar de către un grup de luptători nedrepți, aflați sub comanda lui Mu’awiyah. Trebuie să mai menționăm aici că printre ucigașii lui ’Ammar (Allah să fie mulțumit de el) se aflau și cei ai califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el), ei alăturându-se taberei lui ’Ali (Allah să fie mulțumit de el) pentru a părea că sunt susținători loiali ai săi, când de fapt cu toții căutau un refugiu, temându-se de pedeapsa la care se expuneau asasinându-l pe ’Usman (Allah să fie mulțumit de el). Mai mult, l-au omorât și pe ’Ammar susținând că cealaltă tabără a făcut-o, în vederea discreditării ei. Imediat ce eroul nostru a simțit că armata lui Mu’awiyah se află în eroare, a început să ducă o muncă de descurajare a luptătorilor, în ciuda faptului că unul dintre liderii acelei grupări era chiar tatăl sau.

Întrebarea care s-a născut în mintea lui Mu’awiyah și a altora a fost : „De ce evlaviosul nostru erou ’Abdullah s-a alăturat taberei care a luptat împotriva califului ’Ali ?” Această întrebare i-a fost adresată de către Husein, fiul lui ’Ali (Allah să fie mulțumit de ei !), aici găsindu-se cheia misterului. ’Abdullah a răspuns : „Odinioară tatăl meu s-a plâns Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) că obișnuiesc să țin post zi de zi și să-mi petrec nopțile în rugăciune, fără să-mi acord niciun minut de odihnă. Iar Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) mi-a spus : ’O, ’Abdullah, roagă-te, dar și odihnește-te, postește și hrănește-te (alternativ) și dă-i ascultare tatălui sau !’ Și în bătălia de la Siffin, tatăl meu a insistat, împotriva dorinței mele, să-l urmez. Iar eu, în lumina celor la care m-a îndrumat Profetul, am facut-o.”

În aceste cuvinte găsim explicația aparentei contradicții comportamentale a eroului nostru, manifestate cu ocazia nefericitei confruntări de la Siffin. În spatele său, însă, descoperim o altă realitate care nu face altceva decât să-i confirme lui ’Abdullah firea sa evlaviosă, el fiind nevoit să acționeze împotriva propriei voințe cu unica motivație a acceptării Mesajului Islamului și ascultării Trimisului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), două lucruri pe care le-a considerat întotdeauna principii directoare în viață.