’Abdur Rahman, fiul lui 'Auf

’ABDUR RAHMAN, fiul lui 'AUF

(Allah să fie mulțumit de el !)

Bărbatul cu mâini aurite

(d. 610 g.)

Un studiu asupra religiilor revelate ale Planetei ne va întări convingerea că primii care i-au urmat pe profeții si mesagerii lui Allah Preaînaltul au fost persoanele sărace și oprimate pentru că ele și-au dat seama că un profet aduce odată cu el salvarea și înscrie omenirea pe curba ascendentă a demnității, dar și pentru că majoritatea acestor oameni sărmani nu aveau de ce să se teamă, ei nedeținând nicio poziție socială sau avere. Cu toate acestea, ca în orice lucru, există și excepții. Și, astfel, admitem că întotdeauna au existat și câțiva oameni înstăriți, investiți cu funcții importante, dar care au îmbrățișat noua credință în ciuda sacrificiilor pe care urmau să le facă. Eroul nostru de astăzi se numără printre acești oameni de excepție, posedând o avere importantă și ocupând un loc respectabil în ierarhia comunității meccane. Cu toate acestea, nici avuția și nici teama de a-și pierde respectul nu l-au împiedicat să-l urmeze pe Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Alaturi de ’Usman, fiul lui ’Affan și Az-Zubair, fiul lui Al-Awwam (Allah să fie mulțumit de ei !), eroul nostru a avut onoarea să fie printre primii opt care l-au urmat pe profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), și aceasta încă din perioada când el încă predica în secret mesajul Islamului, înainte de a se muta în casa fiului lui Arqam.

(Mormântul lui 'Abdur Rahman, în Amman, Iordania)

Eroul nostru a fost un model al celui care a urmat Islamul, pentru care bogăția a reprezentat mai degrabă un mijloc de a obține plăcerea lui Allah Preaînaltul, decât un scop în sine. Cu toate acestea, nici chiar el nu a fost menajat de tulburarea la care erau supuși restul credincioșilor, fiind nevoit să plece împreună cu o parte dintre ei în Abisinia (Etiopia). Mai târziu a emigrat în Medina în compania primilor emigranți (muhajirun), lăsând în urmă tot ceea ce i-a aparținut cândva. 

Eroul nostru, însă, era înzestrat cu un talent deosebit și în ceea ce privește comerțul, activitățile de acest gen fructificându-le în cel mai bun mod cu putință. Astfel, se relatează că atunci când profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a fraternizat pe emigranții meccani și ajutoarele medinite, una dintre primele măsuri ale începutului perioadei medinite, perechea cu care a făcut cauză comună a fost Sa’d, fiul lui Rabi’. Sa’d i-a spus lui ’Abdur Rahman : 

„Fratele meu, ascultă ! Eu sunt unul dintre cei mai înstăriți locuitori din Medina. Dețin două gospodării și am două soții. Alege-ți proprietatea care îți va plăcea și ea îți va aparține; și mai alege-ți soția care îți va conveni, iar eu voi divorța de ea ca să vă puteți căsători.”

‘Abdur Rahman i-a răspuns :

„Fie ca Allah Preaînaltul să-ți binecuvânteze familia și averea, dar nu-mi trebuie nimic. Te rog numai să mă iei la tine.” Fiul lui ’Auf a fost dus acasă și imediat a început să se implice în afaceri, adunând destui bani care să-i permită să se căsătorească. Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a aflat de căsătoria sa, i-a sugerat să sacrifice ceva în onoarea mariajului, chiar și o oaie. “Fie ca Allah Preaînaltul să-ți binecuvanteze agoniseala !”, i-a mai urat Profetul. Și după acest moment al binecuvântării, averea sa a început să crească într-un ritm extraordinar, de parcă ar fi avut mâinile aurite.

Cu toate acestea, cantitatea de bogăție acumulată nu a constituit niciun obstacol în calea eforturilor intreprinse de eroul nostru pentru credința sa. El a luat parte în mod activ la fiecare bătălie, împreună cu profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), chiar povestindu-se că numai la Uhud a căpătat mai mult de douăzeci de răni.

(Interiorul mormântului său)

 

Mai devreme am afirmat că eroul nostru s-a dovedit a fi tipul de bărbat pentru care avuția a fost numai o modalitate de a obține plăcerea lui Allah Preaînaltul, nepierzând nicio oportunitate de a-și cheltui ceea ce administra de dragul lui Allah Preaînaltul. De exemplu, la un moment dat Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a întrebat de donații care să fie puse în slujba unui grup de luptători pentru cauza lui Allah Preaînaltul. ’Abdur Rahman a alergat imediat acasă și s-a întors cu un sac plin cu bani. I-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) : „Dețin patru mii de monede. Două mii îi donez pentru Allah, iar două mii îi păstrez pentru familia mea.” Profetul i-a răspuns : „Fie ca Allah Preaînaltul să binecuvânteze ceea ce ai oferit și ceea ce ai reținut.”

Cu ocazia bătăliei de la Tabuk, vremea a fost una foarte călduroasă, călătoria lungă, iar proviziile pe sfârșite. S-a impus recurgerea la donații din partea companionilor care erau apți pentru aceasta, fiul lui ’Auf oferind 200 de uncii din aur. ’Umar, fiul lui Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el !) a observat că acesta a donat tot ceea ce avea, spunându-i despre acest lucru Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Fiind întrebat de către acesta : „Nu ai păstrat nimic pentru familia ta ?”, fiul lui ’Auf i-a răspuns : „Am lăsat familiei ceva mai mult și mai bun decât am donat.” „Cum adică ?”, l-a întrebat din nou Profetul. „Le-am lăsat ceea ce Allah și Mesagerul Său au promis drept recompensă.”

După moartea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ‘Abdur Rahman și-a asumat responsabilitatea de a-i întreține soțiile rămase văduve. Și, în ciuda tuturor acestor fapte de caritate, s-a temut întotdeauna din cauza averii deținute, ca nu cumva ea să se transforme într-o sursă de tentație. Odată, în timp ce ținea post, a fost servit cu ceva mâncare cu care să și-l întrerupă. A privit la ea și a spus : „Mus’ab, fiul lui ’Umair, care a fost mai bun decât mine, a pierit în luptă, iar noi nu am fost în stare să facem rost de niște pânză suficientă cu care să-l înfășurăm. Și priviți de ce avem parte din partea lui Allah ... Îmi este teamă că răsplata a fost grăbită pentru noi în această lume,” după care a început să plângă și a dat ordin să-i fie luată mâncarea din fața sa.

‘Abdur Rahman a fost cunoscut, de asemenea, pentru smerenia sa chiar și atunci când avea de-a face cu sclavii, calitate extinsă atât de mult, încât oamenii cu greu puteau să-l diferențieze când stătea lângă cei lipsiți de libertate. Iată de ce nu mare trebuie să ne fie mirarea că profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a prevestit Paradisul, în următorul context :

Într-o zi, pe când toți din Medina erau ocupați cu treburile zilnice, deodată au zărit cu toții la orizont o coloană uriață de praf care se ridica. Încet-încet, agitația a început să pună stăpânire pe urbe. ’Aișa (văduva Profetului) a întrebat : „Ce se întâmplă ?” A fost informată că tocmai se apropiau 700 de cămile care îi aparțineau fiului lui ’Auf, încărcate cu bunuri. Auzind răspunsul, ea a continuat : „Fie ca Allah să-i binecuvânteze orice îi va da în această lume. Dar rasplata de care va avea parte în Viața de Apoi va fi mai mare, pentru ca l-am auzit pe Profet spunând : ’Abdur  Rahman (fiul lui ’Auf) va intra în Paradis pe genunchii săi.’ ” Vestea ce mare a ajuns la urechile lui ’Abdur  Rahman, alergând într-un suflet la ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !) pentru a se convinge el însuși că era adevărat ceea ce auzise. Și primind confirmarea a ceea ce ea auzise de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), eroul nostru a spus : „Îmi doresc să fii martoră că voi dărui toate aceste cămile cu tot ceea ce ele poartă de dragul lui Allah.”