'Abbas, fiul lui 'Abdul-Muttalib

 ’ABBAS, fiul lui ’ABDUL-MUTTALIB

(Allah să fie mulțumit de el !)

(d. 611 g.)

Egalitatea și frăția întru Allah reprezintă două trăsături fundamentale ale crezului islamic. În Nobilul Coran putem citi :  

„O, voi oameni ! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateștiutor [și] Bineștiutor [’Alim, Khabir].” (traducerea sensurilor Coranului 49 : 13) 

De fiecare dată când citim câte ceva despre glorioasa istorie a Islamului, ne reamintim încă o dată și încă o dată de aceste principii, cu precădere de cel al egalității. O interesantă ilustrare a acesteia ne este oferită de către eroul nostru ’Abbas, fiul lui ’Abdul-Mutallib, cel care nu doar că a fost unul dintre iubiții unchi ai profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ci și un tovarăș de joacă al acestuia (pentru că amandoi erau apropiați ca vârstă, doar câțiva ani separându-i).

În bătălia de la Badr, prima confruntare majoră din istoria Islamului, unii dintre liderii comunității meccane au fost nevoiți să se alăture armatei păgâne, în principal din cauza presiunii morale care le apăsa umerii. Printre ei au fost eroul nostru ’Abbas și un alt conducător de seamă al quraișilor, recunoscut pentru atitudinea și comportamentul compătimitor față de companionii profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Înțelegând aceste lucruri, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a dat ordin ca astfel de oameni să nu fie omorâți, subliniind că nu ei erau adevărații dușmani ai Islamului. Mai târziu, când ’Abbas, fiul lui ’Abdul-Muttalib a fost luat prizonier în Medina, companionii au observat că Profetul este tulburat și l-au întrebat : „Care este motivul îngrijorării tale, Trimis al lui Allah ?” El le-a raspuns : „La urechea mea au ajuns suspinele lui ’Abbas, amplificate de situația în care se află (era legat cu o frânghie).” După ceva vreme Profetul a întrebat : „Acum, de ce nu se mai aude ’Abbas ?” Și i s-a adus la cunoștintă că un companion i-a slăbit strânsoarea. Profetul a dat ordin să se procedeze la fel și cu alți prizonieri.

Al doilea incident a avut loc în momentul în care era colectat prețul răscumpărarii prizonierilor. În momentul când lui ’Abbas și unora dintre cei care l-au însoțit li s-a cerut răscumpărarea, acesta a replicat : „Dar eu sunt musulman și am fost obligat să mă alătur armatei meccane.” Profetul i s-a adresat : „Allah cu siguranță știe despre acest lucru. Și dacă este adevărat, atunci te va răsplăti și îți va restitui indiferent cât vei plăti. Dată fiind situația în care te afli, va trebui să îți achiți răscumpărarea.” Astfel, eroul nostru ’Abbas, fiul lui ’Abdul-Muttalib, în ciuda legăturii pe care o avea cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), a fost tratat la fel ca orice alt prizonier de război, câștigându-și libertatea numai după ce a plătit pentru ea.

Conform opiniei anumitor istorici, ’Abbas îmbrățișase Islamul împreună cu soția sa mai demult, în timp ce profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) încă se mai afla în Mecca, dar pentru ca succesul alegerii sale să fie deplin, fie a fost sfătuit, fie a preferat el însuși să păstreze secretul asupra acestui aspect. Indiferent ce s-a întâmplat în realitate, cert este că eroul nostru tot acest timp a fost de partea Profetului și a celor care l-au urmat. Chiar s-a relatat că profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a sfătuit să rămână în Mecca pentru a acorda tot sprijinul celor care îmbrățișaseră Islamul și care din cauza slăbiciunilor nu erau în stare să părăsească orașul. 

Suportul lui ’Abbas pentru Islam și Profetul său explică și prezența sa la întâlnirea secretă de la ’Aqaba, unde 73 de mediniți au încheiat jurământul de credință cu profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), obligându-se să-l protejeze atunci când va emigra la Medina. Așadar, ’Abbas a fost de față pentru a certifica sinceritatea mediniților față de Profet.

Iar după victorioasa revenire a Profetului în Mecca, triburile politeiste aflate în imediata vecinătate a Meccăi și-au adunat forțele împotriva musulmanilor. Pentru prima dată armata musulmană depășea 12.000 de combatanți. Această situație nemaîntâlnită le-a sporit multor luptători sentimentul de automulțumire, atitudine care a condus către ruină multe armate. Unii dintre soldați chiar au spus : „Niciodată nu vom mai putea fi înfrânți din cauza numărului nostru prea mic.” Oricum, a fost voința lui Allah Preaînaltul ca soldații Săi să fie antrenați cum trebuie pentru bătăliile duse în diferite perioade istorice și în cele mai diferite locuri de pe Glob. În contextul dat armata musulmană a fost înconjurată de către cea inamică, fiind luată prin surprindere și căzând în capcana specifică ambuscadei. Numai credința neclintită a Profetului în Allah Preaînaltul, curajul, firea sa eroică și atitudinea unor oameni precum eroul nostru ’Abbas, fiul lui ’Abdul-Muttalib au salvat ziua, cunoscută ca „bătălia de la Hunain”. În acele clipe de cumpănă, ’Abbas împreună cu o mână de companioni nu s-au îndepărtat de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

La ordinul Profetului, ’Abbas i-a chemat pe oștenii musulmani împrăștiați, aceștia strângându-se precum o furtună în jurul Profetului. Din acest moment bătălia a luat o altă turnură, inamicii fiind înfrânți și victoria surâzând forțelor musulmane.

Așa cum am arătat mai devreme, ’Abbas era unchiul profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), motiv pentru care era foarte îndrăgit. Profetul obișnuia să spună : „’Abbas este precum un părinte pentru mine. Oricine îl rănește cu ceva, mă lovește pe mine.” În afară de aceasta, este cunoscut faptul că eroul nostru este și tatal lui ’Abdullah, o autoritate recunoscută în materie de Coran și învățături de credință. S-a stins din viață în Medina, în timpul califatului lui ’Usman, fiul lui Affan (Allah să fie mulțumit de el !).

'Ali, fiul lui Abu Talib

 ’ALI, fiul lui ABU TALIB

(Allah să fie mulțumit de el !)

Vărul și ginerele Profetului

(Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

Primul copil care a îmbrățișat Islamul.

-         Dorința ta este ca eu să rămân în urmă, împreună cu femeile și copiii ?

-         Oare nu ți-ai dori să fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferența este că după mine nu va mai veni niciun alt profet.   

Acest scurt dialog dintre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și eroul nostru ne oferă imaginea poziției privilegiate pe care acesta din urmă o avea în ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar înaintea bătăliei de la Tabuk, după ce eroul nostru a fost desemnat de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să se îngrijească de viața de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) urma să se deplaseze cu armata sa la Tabuk (în apropierea graniței nord-vestice). Aceasta a fost prima dată când ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost însărcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de lângă Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la una dintre importantele bătălii. Iar staționarea sa în Medina, timp în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și companionii săi luau parte la luptă, nu a fost resimțită tocmai ușor din moment ce eroul nostru era un luptător de temut. Simțindu-l, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a consolat comparându-l cu Aaron atunci când Moise l-a îndrituit să rămână cu poporul în timpul întâlnirii cu Domnul său (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142)

’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost primul copil care a îmbrățișat Islamul și, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest eveniment a avut loc pe când avea numai zece ani, crescând în sânul familiei Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) deoarece tatăl său, Abu Talib era un om cu o situație materială precară. Acesta a fost și motivul pentru care atât fratele lui Abu Talib, Hamza (Allah să fie mulțumit de el !), cât și nepotul său, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-au îngrijit pe rând. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru că a fost crescut și educat de către Profetul însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

Când profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a primit Revelația de la Domnul său și îndemnat să răspândească mesajul Islamului, așa cum era normal, soția sa, Khadijah si ’Ali (Allah să fie mulțumit de ei !) au fost primii care l-au urmat. Datorită faptului că eroul nostru a îmbrățișat Islamul la o vârstă atât de fragedă, el s-a numărat printre puținii meccani care niciodată nu s-au închinat idolilor, motiv suficient ca atunci când este menționat numele său, să se rostească formula „Karramallahu wajhahu” (aprox. ’Fie ca Allah să-i onoreze fața sa’). Chiar se spune despre el că a fost născut în interiorul Ka’bei, 33 de ani după nașterea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

Eroul nostru a fost ales de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să doarmă în locul său în noaptea emigrării la Medina cu scopul de a-i induce în eroare pe tinerii politeiști care așteptau pe prispa casei să-l ucida, creându-le astfel impresia că încă se afla în pat. În tot acest timp, însă, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) deja plecase împreună cu prietenul său apropiat și companion, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !), înspre Medina. De asemenea, ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) este cel căruia Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a încredințat gestiunea câtorva afaceri aflate în derulare în Mecca. 

După emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept ’frate’ al Profetului, când acesta din urmă (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a dispus ca fiecărui musulman rezident în Medina să-i fie dat în grijă un imigrant din Mecca. De asemenea, i-a oferit-o drept soție pe fiica cea mai iubită, Fatima (Allah să fie mulțumit de ea !). Pe câmpul de luptă, eroul nostru adesea a fost onorat dându-i-se steagul oficial al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cum deja am menționat eroul nostru nu a lipsit din nicio bătălie alături de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), cu excepția celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumită în istoria Islamului, adăugându-se altor calități, precum : știința, înțelepciunea, evlavia și altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de către Profetul însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cei doi au fost foarte apropiați chiar și pe teren, pe parcursul vieții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) fiindu-i vecin apropiat și ginere, ceea ce i-a permis să învețe direct de la sursă. În ceea ce privește, însă, curajul său, vom vorbi mai târziu.

După moartea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic devotat și sprijin permanent al tuturor celor trei califi drept călăuziți de dinaintea sa, Abu Bakr, ‘Umar si ’Usman (Allah să fie mulțumit de ei !), oferindu-le consiliere și sprijinindu-i în eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o ca soție califului ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) pe fiica sa, Umm Kulsum (Allah să fie mulțumit de ea !).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut în inima califului ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) rezultă și din preferarea sa dintre șase vechi companioni drept succesor după moartea califului.

În timpul califatului lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), atunci când mai mulți rebeli au sosit în Medina, eroul nostru a încercat mai întâi să-i oprească, după care și-a trimis pe cei doi fii ai săi mai mari, alături de alți prieteni credincioși și musulmani devotați, să-l apere pe calif.

 Cea mai mare minciună din istoria Islamului

În condițiile date, este cu adevărat șocant pentru orice învățăcel sincer al istoriei Islamului să creadă că pot exista musulmani care să dea crezare intrigilor țesute de către evreul ’Abdullah, fiul lui Saba’ și acoliții săi în legatură cu un presupus conflict pe care ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) l-ar fi avut cu alți companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), în special cu ceilalți trei califi drept călăuziți, în legatură cu uzurparea dreptului său la conducerea califatului ! Ceea ce este și mai rău este faptul că unii așa-numiți musulmani, autointitulați ca apărători ai lui ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !), au pretins că eroul nostru, bărbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acești califi ! Atunci cum se face că el a dat în căsătorie unuia dintre ei (lui ’Umar – Allah să fie mulțumit de el !) pe fiica sa ? După cum știm cu toții astăzi, această mare minciună fabricată de către evreul ’Abdullah, fiul lui Saba’ și împodobită sub acțiunea diferiților factori etnici, în special cei care țin de adoratorii persani ai Focului și de cei care au deplâns căderea Imperiului Persan sub forța armatelor califului ’Umar, este responsabilă de marea scindare a comunității musulmanilor.

Mulți musulmani, căutători ai sfaturilor în materie de religie sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducător al companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și aceasta datorită cunoașterii sale profunde a învățăturilor Islamului, dar și datorită înțelepciunii sale în aplicarea dreptății. De fapt, ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost ales de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) încă din timpul vieții sale să-l reprezinte în fața locuitorilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun în lumină caracterul eroului nostru este și cea care creionează disputa dintre el (în calitate de comandant al drept credincioșilor și șef al statului islamic) și un evreu, cu privire la o armură care îi aparținuse, însă îi fusese luată de către cel din urmă. Imaginați-vă ca însuși califul să-l cheme pe unul dintre supuși la reședința sa pentru a pune ordine într-o chestiune. Și aceasta nu era tot ! Analizând cazul, judecatorul Șuraih a decis în favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decât copiii săi și slujitorul Rafi’. Și eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunității, a acceptat verdictul. Așa cum era normal, această scenă l-a impresionat atât de mult pe evreu, încât a anunțat că dorește să îmbrățiseze Islamul, returnându-i eroului nostru armura pe care și-o însușise în mod incorect. ‘Ali, însă, i-a daruit-o drept cadou. 

Curajul și puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care luptă pe Calea Islamului. Eroul nostru (Allah să fie mulțumit de el !) s-a aflat întotdeauna în fruntea armatei musulmane la fiecare bătălie la care a luat parte. Atunci când la Khaybar (în nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiești trădătoare, fortărețele acestora au opus o rezistență ieșită din comun. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) le-a spus companionilor : „Mâine stindardul va flutura în mâinile unui bărbat care-i iubește pe Allah și pe Trimisul Său și pe care aceștia (Allah și Mesagerul Său) îl iubesc, la rândul lor. Este un bărbat dintre voi care niciodată nu a plecat de pe câmpul de luptă.” Cu toții au sperat ca fiecare să fie onorat cu purtarea drapelului. Însă, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, ‘Ali (Allah s[ fie mulțumit de el !), cel care suferea de o boală la ochi. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a făcut uz de metodele sale de medicină, vindecându-i. După aceea i-a dăruit stindardul cu ajutorul căruia să conducă ofensiva. Victoria a fost obținută, iar sistemul de fortărețe Khaibar – cucerit. 

Asemenea tuturor eroilor Islamului, ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el !) era recunoscut pentru umilința sa. Chiar și atunci când a devenit calif, hainele sale erau foarte simple și ieftine. Când cineva a vorbit cu el despre acest aspect, răspunsul a fost : „Această [atitudine] mă ține cel mai bine departe de înfumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman.” De asemenea, pe timpul zilei s-a dovedit a fi un luptător necruțător, iar noaptea – un credincios devotat și cu frică față de Allah Preaînaltul. 

Printre multele vorbe înțelepte ale eroului nostru, amintim :

 

„Un bărbat niciodată nu trebuie să aștepte altceva de la Domnul său în afara salvării și nici nu trebuie să se teamă pentru altceva decât pentru păcatele sale.”

„Cineva care are carențe în cunoștințe nu trebuie să se rușineze să întrebe, iar celui care deține știință niciodată nu trebuie să-i fie prea rușine să-și recunoască statutul, spunând : ’Și Allah știe cel mai bine.’ ”

„Răbdarea și perseverența sunt pentru credință așa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent și răbdător nu are credință.”

Martiriul eroului nostru

‘Ali, fiul lui Abu Talib (Allah să fie mulțumit de el !) a fost ales calif după uciderea perfidă a lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) de către câțiva acoliți greșit călăuziți ai evreului ’Abdullah, fiul lui Saba’, într-un climat infectat de intrigi otrăvite, răstălmăciri ale spuselor și deciziilor califului și scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dușmanii Islamului au măsluit diverse depeșe în numele ‘Aișei (Allah să fie mulțumit de ea ”), a lui ’Ali, Talhan și a altor companioni de marcă ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), pe care le-au expediat în diferite locații unde trăiau musulmani și în care au pretins că acela care îi conduce este corupt și că trebuie înlăturat. În același timp, a fost născocită o altă scrisoare, de această dată în numele califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), prin care se ordona decapitarea câtorva musulmani. Aceasta din urmă scrisoare a fost trimisă în mâinile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura față de evlaviosul calif și de a le oferi un motiv în plus de a-l presa să abdice și, eventual chiar să-l ucidă, ceea ce au și făcut. Am spus mai sus „greșit călăuziți” deoarece, așa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezând că tot ceea ce fac este „drept” sau că dau o mână de ajutor cauzei Islamului. În realitate, ei nu au obținut altceva decât să-i deterioreze temelia, provocând cea mai mare ruptură din sânul comunității musulmane.

În aceste circumstanțe, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum încolo, musulmanii s-au divizat în două : o facțiune loială califului nou ales (sau dorind să lase această impresie) și o alta preocupată de revanșa față de uciderea mișelească a precedentului calif, ea cuprinzând și unele dintre rudele sale. Cei din urmă au insistat ca noul calif ‘Ali să-i predea lor pe ’ucigașii’ lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un bărbat cu un pronunțat spirit de dreptate, așa cum am văzut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai întâi să fie cercetate și abia apoi, în funcție de gradul de vinovăție, să fie pedepsite. Din păcate, această atitudine a sa a fost greșit înțeleasă, în sensul unei așa-presupuse protecții acordata ’ucigașilor’ lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), rezultatul fiind trei confruntări armate. Adevărul este că aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodată ținând cont că liderii celor două facțiuni, atât eroul nostru, cât și guvernatorul Siriei, Mu’awiyah, fiul lui Abu Sufyan, erau renumiți pentru înțelepciunea și integritatea lor. Dar dușmanii Islamului, care nu urmăreau altceva decât să răspândească zâzanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reușind, într-un final să determine escaladarea tensiunii, sancțiunea fiind lupta deschisă. 

La fel de sigur este că una dintre părțile implicate în conflictul armat rezultat a fost condusă de către ’Aișa, văduva Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Pentru a controla cât mai bine desfășurarea evenimentelor și a evita vărsarea de sânge musulman, ea s-a deplasat în Irak împreună cu un grup de companioni importanți ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea târziu, confruntarea dintre tabăra condusă de ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !) și cea a eroului nostru ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) începând. Lupta, cunoscută în istorie drept „Bătălia cămilei”, a avut loc în anul 36 h., iar eroul nostru este cel care și-a apropiat victoria. În același timp, convins fiind de bunele intenții ale ’Aișei (Allah să fie mulțumit de ea !), din respect a dispus toate măsurile ca ea să revină în siguranță în Medina. Se spune că ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !) a regretat foarte mult implicarea sa într-o asemenea situație complicată.

Haideți să revenim la bătălia de la Siffin, dintre tabăra eroului nostru și cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc în anul 37 h. Așa cum am menționat mai devreme, căutătorii de zâzanie au concertat totul astfel încât cele două grupări să se lupte una împotriva celeilalte, armata eroului nostru ieșind victorioasă. Într-un final s-a solicitat ca instituția arbitrajului să intre în funcțiune, propunere acceptată de către eroul nostru, conform înțelepciunii și deschiderii cu care ne-a obișnuit. Abu Musa Al-Aș’ari (Allah să fie mulțumit de el !) a fost desemnat să-l reprezinte pe eroul nostru, în vreme ce ’Amr, fiul lui Al-‘As (Allah să fie mulțumit de el !), pe Mu’awiyah. Ambii au convenit că lupta trebuie să ia sfârșit, părțile implicate părăsind câmpul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiți ulterior „kharigiți” (în traducere liberă „cei care au altă părere decât a majorității”, în acest caz una nocivă), s-au opus cu vehemență ideii de arbitraj. Ei au mers până acolo încât i-au numit pe cei care au susținut varianta arbitrajului, inclusiv pe califul drept credincios, ca fiind “necredincioși” (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei să fie uciși ! Au luptat împotriva eroului nostru și a susținătorilor săi la Nahrawan, unde au și suferit o drastică înfrângere.

În anul 40 h., acești greșit călăuziți kharigiți s-au reunit și au pus la cale o conspirație care să ducă la eliminarea califului, a lui Mu’awiyah și a lui ’Amr, fiul lui Al-‘As (Allah să fie mulțumit de ei toți !). Sub veșmântul nopții, în data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele său Abdur Rahman, fiul lui Muljim, l-a așteptat pe eroul nostru pe drumul său înspre moscheea unde obișnuia să-și facă rugăciunea de dimineață (Fajr), înjunghiindu-l cu o sabie. La doar câteva zile de la acest atac mișelesc, marele calif ’Ali, vărul și ginerele profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a părăsit această lume pentru fericirea eternă a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) vestea că vor locui în Paradis. 

Astfel a luat sfârșit viața marelui erou al Islamului după mai puțin de cinci ani de luptă împotriva dezordinii și agitației provocate de diverși conspiratori. În vâltoarea acestor evenimente nefericite au murit mai mulți companioni de marcă ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

       Odată cu moartea eroului nostru a luat sfârșit perioada de aur a celor patru califi drept călăuziți. Fie ca Allah Preaînaltul să-i răsplătească pe ei toți pentru marile servicii pe care le-au făcut Islamului și musulmanilor.

’Usman, fiul lui ’Affan

’USMAN, fiul lui ’AFFAN

  (Allah să fie mulțumit de el !)

Zu-Nurayn (’bărbatul celor două lumini’)

(d. 35 h.)

„O, Allah ! Fii mulțumit de ’Usman pentru că eu însumi sunt mulțumit de el.” (profetul Muhammed, Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

În vremea califului ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !), mai precis în anul cunoscut sub numele de „anul Ramadah”, în vreme ce locuitorii Medinei sufereau de o foamete atât de severă încât nu se dădeau înapoi de la a mânca până și frunzele copacilor, a răsunat vestea că ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) este pe cale de a sosi în fruntea unei caravane de 1.000 de cămile încărcate cu hrană. Comercianții din Medina au dat navală, în încercarea de a cumpăra aceste rezerve și de a le revinde avantajos. Eroul nostru i-a întrebat cât oferă pentru ele, iar ei i-au răspuns că sunt gata să plătească dublu sau chiar triplu prețul cerut. Care a fost reacția lui ’Usman ? El le-a raspuns : „Allah Preaînaltul mi-a oferit mult mai mult, promițându-mi de la 10 până la 700 de răsplăți.” (a se vedea Nobilul Coran, cap.2, vers.261) Și astfel, a oferit toate cele 1.000 de cămile care formau caravana, drept pomană oamenilor nevoiași din oraș.

Acesta a fost comportamentul tipic al eroului nostru, ’Usman, fiul lui ’Affan, cea de-a cincea persoană care a îmbrățișat Islamul și cel de-al treilea calif drept-credincios (Allah să fie mulțumit de el !). În toate aspectele vieții pe care a trăit-o pentru Islam, eroul nostru s-a dovedit a fi modelul musulmanului generos, convins că indiferent de câtă avuție posedă la un moment dat, ea trebuie utilizată de dragul Creatorului, Allah, ajutându-i pe ceilalți musulmani și servind cauzei Islamului. În acest sens pot fi citate multe alte exemple, noi oprindu-ne doar la câteva.

În anul 9 h. (aprox. 630 g.) profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), aflând că romanii se pregătesc de un mare război împotriva musulmanilor, a decis să lanseze un atac cu rol de intimidare a arabilor aliați Imperiului Roman. Totul se petrecea în perioada verii, perioadă de timp în care afacerile musulmanilor nu mergeau chiar ca pe roate. Mulți credincioși au dorit să se alăture armatei, dar întâmpinau mari greutăți din cauza lipsurilor. Pentru a salva acea zi, eroul nostru, ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) a oferit 10.000 de dinari din aur, 300 de cămile complet echipate și 50 de cai pentru ceea ce în istorie a rămas sub denumirea de “bătalia de la Tabuk”. În plus, a asigurat proviziile necesare pentru 300 de companioni învățați ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), care să-l însoțească în luptă. Văzând ce se întâmplă, Profetul a reacționat spunând : „După această zi nimic nu îl va mai răni pe ’Usman”. Apoi s-a rugat astfel : „O, Allah ! Fii mulțumit de ’Usman pentru că eu însumi sunt mulțumit de el.”

Mai devreme, eroul nostru l-a auzit pe profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) zicând : „Locul aceluia care se îngrijește de fântâna Rumah (sau o cumpără) este Paradisul.” ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) s-a grăbit și a cumpărat acest izvor de la proprietarul său, mai apoi oferindu-l în beneficiul musulmanilor nevoiași.

În orice caz, generozitatea nu este singura trăsătura distinctivă a eroului nostru. Deopotrivă se remarcase prin modestie și firea sa miloasă, având și câteva contribuții majore la Islam și comunitatea sa, ca un tot unitar. Permiteți-ne să zăbovim asupra unui lucru în legatură cu care a fost onorat de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și de la care i se trage și supranumele de Zu-Nurayn (’bărbatul celor două lumini’). Astfel, eroul nostru a rămas singurul bărbat din istoria Islamului care s-a căsătorit cu două dintre fiicele profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) : Ruqayya și Umm Kulsum. În zorii etapei meccane a misiunii profetice, Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)  și-a căsătorit fiica sa Ruqayya cu eroul nostru. Ea i-a însoțit pe ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) și pe alți musulmani din prima generație în Abisinia, când aceștia au emigrat. După moartea sa survenită în bătălia de la Badr, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a dat drept soție o altă fiică de-a sa. Aceasta reprezintă o dovadă clară a caracterului măreț al eroului nostru (Allah să fie mulțumit de el !) și ce credea Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) despre el (Allah să fie mulțumit de el !).

Copia etalon a textului coranic 

Suntem siguri că orice musulman citit trebuie să fi auzit de Al-Mușaf Al-Usmani („Mușaful lui ’Usman”), copia de bază a textului coranic (Mușaf) de la care s-au tipărit toate celelalte. Istoria acestei copii a Coranului este următoarea.

La urechile califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), aflat în Medina, au ajuns informații conform cărora musulmanii au divergențe între ei legate de textul coranic, fiecare susținând că deține versiunea corectă. Astfel, pentru a tăia din fașă orice posibile urmări dezastruoase care ar fi putut să rezulte din situația creată, eroul nostru a decis să compileze o singură copie etalon pentru musulmanii de pretutindeni. Desigur, Coranul a fost protejat de orice formă de alterare, atât prin memorarea sa de către companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), cât și prin scrierea sa. El a fost, așadar, compilat chiar la ordinul primului calif, Abu Bakr As-Sidiq (Allah să fie mulțumit de el !), atunci când viețile mai multor companioni care memoraseră Coranul fuseseră puse în pericol din cauza războaielor în care erau angrenați : mai întâi împotriva ’apostaților’ din Peninsulă, mai apoi împotriva armatelor persane și bizantine. Această primă compilare a fost protejată cu mare grijă atât de către califul Abu Bakr, cât și de către ’Umar împreună cu prima soție a Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și fiică a lui ’Umar , fiul lui Al-Khattab, Hafsa (Allah să fie mulțumit de ei !).

Când califul ’Usman (radiy-Allahu ’anhu) a luat hotărârea de a crea o copie a Coranului, într-un format standardizat, a încredințat această sarcină renumitului companion și scrib al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), Zaid, fiul lui Sabit, o autoritate de primă clasă, exeget al textului coranic, precum și cel care condusese comisia anterioară. Acestuia i s-au alăturat alți companioni de încredere ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cineva dicta din cea dintâi compilație, iar ceilalți o scriau pe ultima ș.a.m.d. În tot acest proces de înregistrare-copiere, de fiecare dată când interveneau diferențe în pronunțarea unui anume cuvânt, echipa a acordat prioritate dialectului quraiș, lucru normal din moment ce însuși Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) provenea din acest trib.

  După ce au terminat de scris întregul Coran și după ce compilația a obținut aprobarea din partea califului ’Usman (el însuși o autoritate în domeniu), acesta a dispus să fie scrise patru copii, câte una pentru fiecare regiune în care musulmanii erau majoritari la acea dată și care să constituie standardul. Toate celelalte versiuni existente au fost distruse în întregime la ordinele stricte ale califului. Procedând de o asemenea manieră, eroul nostru i-a salvat atât pe musulmani, cât și Islamul în sine, de o amenințare foarte serioasă și de pericolul divizării musulmanilor din cauza diverselor variante de recitare a Coranului. Această faptă măreață a fost începută de către eroul nostru în anul 25 h.

Tot eroului nostru, musulmanii îi datorează și organizarea primei flote din istoria Islamului, construită la ordinul său de către guvernatorul Siriei Mari (Aș-Șaam, cum mai era cunoscută), Mu’aawiyah. Datorită acestui lucru, musulmanii din Asia Centrală și China de Sud au reușit să ducă lumina Islamului și pe pământurile natale.

 Martiriul lui ’Usman și intriga evreiască  

Nu mai este niciun secret faptul că încă de la nașterea sa, atât Islamul cât și cei care l-au îmbrățișat s-au confruntat cu conjurația evreiască. În permanență evreii i-au incitat pe păgânii meccani împotriva profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și a celor care l-au urmat. Invidia și ura lor față de Islam și Mesagerul său au atins cote maximale din momentul în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a emigrat în Yatrib (Medina), unul dintre fiefurile pe care le dețineau în Arabia. Aici, în perioada preislamică, evreii controlau frâiele, obișnuind în mod constant să întrețină pe picior de război unul față de celălalt pe două dintre triburile importante ale arabilor (Al-Aws și Al-Khazraj). Din momentul în care mulți yatribiți au îmbrățișat Islamul, aceste două triburi au început să-și unească forțele sub stindardul noii credințe. 

În ciuda faptului că au semnat un pact cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), prin care părțile se obligau să se respecte și să se sprijine reciproc, evreii nu doar că au urzit diverse conspirații împreună cu ipocriții Medinei, ci au continuat să-i instige pe politeiștii meccani împotriva profetului Muhammed și a celor care l-au urmat. În bătălia cunoscută în istorie sub numele de „bătălia confederațiilor” (Al-Ahzaab), unul dintre cele mai periculoase conflicte în care au fost atrași musulmanii la acea dată, evreii au rupt pactul făcut cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și, în mod perfid, i-au atacat pe musulmani pe la spate, dinspre frontul în care ei se credeau protejați. Așa cum era de anticipat, ulterior ei au fost alungați din Medina.

Cu toate acestea, intrigile evreiești nu au încetat niciodată. Unul dintre arabii evrei, Abdullah, fiul lui Saba’ a pretins că a îmbrățișat Islamul, însă adevăratul său scop nu era altul decât să distrugă comunitatea musulmană din interiorul său. Astfel, pe umerii săi apasă responsabilitatea a două dintre cele mai mari minciuni ale perioadei timpurii a Islamului. Prima dintre ele se referea la faptul că anumiți companioni cinstiți ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) au pus la cale un complot împotriva vărului și ginerelui Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ’Ali, fiul lui Abu Talib, pentru a-l împiedica să preia conducerea califatului după moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cea de-a doua minciună a fost îndreptată împotriva eroului nostru ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), acuzat fiind că lucrează împotriva Islamului (!); motiv suficient nu doar pentru a fi îndepărtat de la conducerea califatului, cât și pentru ca el să fie ucis. Din nefericire, aceste zvonuri au împânzit pământul, unii dintre musulmanii greșit-călăuziți dând crezare, cel puțin celei din urmă minciuni, legată de eroul nostru. Așadar, au pus la cale ca după Pelerinaj să se întalnească și să-l atace pe calif chiar în Medina. La periferia orașului, ei l-au întâlnit pe ‘Ali, fiul lui Abu Talib (Allah să fie mulțumit de el !), acesta atrăgându-le atenția cu privire la gravitatea erorii în care se află și atenționându-i asupra falsității zvonurilor. Cu toate că musulmanii rebeli l-au lăsat să înțeleagă că au fost convinși de argumentele sale, în mod mișelesc ei au mers la locuința califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !). Acolo, deși califul a discutat plângerile formulate împotriva sa ca fiind nefondate și, prin urmare, conduita greșită a grupului nemulțumiților, aceștia nu au renunțat niciun moment la gândul de a-l asasina. Situația escaladând, ‘Ali, fiul lui Abu Talib și-a trimis proprii săi fii, Hasan și Husein, în apărarea eroului nostru, alături de alți câțiva companioni. Specific firii pașnice a eroului nostru, el a refuzat să lupte împotriva rebelilor din teama ca nu cumva să moară și alți musulmani nevinovați. La căderea întunericului, unii dintre insurgenți au escaladat zidul casei eroului nostru și l-au asasinat. Califul avea mai bine de 80 de ani împliniți, iar în acel moment recita din Nobilul Coran. Așa s-a sfârșit viața unui alt mare martir și erou al Islamului, unul dintre cei zece companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) cărora acesta le-a vestit Paradisul. 

Fie ca Allah Preaînaltul să-l răsplatească pentru marile servicii și sacrificii pe care le-a adus Islamului și musulmanilor !