'Ali, fiul lui Abu Talib

 ’ALI, fiul lui ABU TALIB

(Allah să fie mulțumit de el !)

Vărul și ginerele Profetului

(Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

Primul copil care a îmbrățișat Islamul.

-         Dorința ta este ca eu să rămân în urmă, împreună cu femeile și copiii ?

-         Oare nu ți-ai dori să fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferența este că după mine nu va mai veni niciun alt profet.   

Acest scurt dialog dintre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și eroul nostru ne oferă imaginea poziției privilegiate pe care acesta din urmă o avea în ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar înaintea bătăliei de la Tabuk, după ce eroul nostru a fost desemnat de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să se îngrijească de viața de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) urma să se deplaseze cu armata sa la Tabuk (în apropierea graniței nord-vestice). Aceasta a fost prima dată când ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost însărcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de lângă Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la una dintre importantele bătălii. Iar staționarea sa în Medina, timp în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și companionii săi luau parte la luptă, nu a fost resimțită tocmai ușor din moment ce eroul nostru era un luptător de temut. Simțindu-l, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a consolat comparându-l cu Aaron atunci când Moise l-a îndrituit să rămână cu poporul în timpul întâlnirii cu Domnul său (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142)

’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost primul copil care a îmbrățișat Islamul și, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest eveniment a avut loc pe când avea numai zece ani, crescând în sânul familiei Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) deoarece tatăl său, Abu Talib era un om cu o situație materială precară. Acesta a fost și motivul pentru care atât fratele lui Abu Talib, Hamza (Allah să fie mulțumit de el !), cât și nepotul său, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-au îngrijit pe rând. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru că a fost crescut și educat de către Profetul însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

Când profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a primit Revelația de la Domnul său și îndemnat să răspândească mesajul Islamului, așa cum era normal, soția sa, Khadijah si ’Ali (Allah să fie mulțumit de ei !) au fost primii care l-au urmat. Datorită faptului că eroul nostru a îmbrățișat Islamul la o vârstă atât de fragedă, el s-a numărat printre puținii meccani care niciodată nu s-au închinat idolilor, motiv suficient ca atunci când este menționat numele său, să se rostească formula „Karramallahu wajhahu” (aprox. ’Fie ca Allah să-i onoreze fața sa’). Chiar se spune despre el că a fost născut în interiorul Ka’bei, 33 de ani după nașterea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

Eroul nostru a fost ales de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) să doarmă în locul său în noaptea emigrării la Medina cu scopul de a-i induce în eroare pe tinerii politeiști care așteptau pe prispa casei să-l ucida, creându-le astfel impresia că încă se afla în pat. În tot acest timp, însă, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) deja plecase împreună cu prietenul său apropiat și companion, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !), înspre Medina. De asemenea, ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) este cel căruia Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a încredințat gestiunea câtorva afaceri aflate în derulare în Mecca. 

După emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept ’frate’ al Profetului, când acesta din urmă (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a dispus ca fiecărui musulman rezident în Medina să-i fie dat în grijă un imigrant din Mecca. De asemenea, i-a oferit-o drept soție pe fiica cea mai iubită, Fatima (Allah să fie mulțumit de ea !). Pe câmpul de luptă, eroul nostru adesea a fost onorat dându-i-se steagul oficial al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cum deja am menționat eroul nostru nu a lipsit din nicio bătălie alături de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), cu excepția celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumită în istoria Islamului, adăugându-se altor calități, precum : știința, înțelepciunea, evlavia și altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de către Profetul însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Cei doi au fost foarte apropiați chiar și pe teren, pe parcursul vieții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) fiindu-i vecin apropiat și ginere, ceea ce i-a permis să învețe direct de la sursă. În ceea ce privește, însă, curajul său, vom vorbi mai târziu.

După moartea profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic devotat și sprijin permanent al tuturor celor trei califi drept călăuziți de dinaintea sa, Abu Bakr, ‘Umar si ’Usman (Allah să fie mulțumit de ei !), oferindu-le consiliere și sprijinindu-i în eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o ca soție califului ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) pe fiica sa, Umm Kulsum (Allah să fie mulțumit de ea !).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut în inima califului ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) rezultă și din preferarea sa dintre șase vechi companioni drept succesor după moartea califului.

În timpul califatului lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), atunci când mai mulți rebeli au sosit în Medina, eroul nostru a încercat mai întâi să-i oprească, după care și-a trimis pe cei doi fii ai săi mai mari, alături de alți prieteni credincioși și musulmani devotați, să-l apere pe calif.

 Cea mai mare minciună din istoria Islamului

În condițiile date, este cu adevărat șocant pentru orice învățăcel sincer al istoriei Islamului să creadă că pot exista musulmani care să dea crezare intrigilor țesute de către evreul ’Abdullah, fiul lui Saba’ și acoliții săi în legatură cu un presupus conflict pe care ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) l-ar fi avut cu alți companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), în special cu ceilalți trei califi drept călăuziți, în legatură cu uzurparea dreptului său la conducerea califatului ! Ceea ce este și mai rău este faptul că unii așa-numiți musulmani, autointitulați ca apărători ai lui ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !), au pretins că eroul nostru, bărbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acești califi ! Atunci cum se face că el a dat în căsătorie unuia dintre ei (lui ’Umar – Allah să fie mulțumit de el !) pe fiica sa ? După cum știm cu toții astăzi, această mare minciună fabricată de către evreul ’Abdullah, fiul lui Saba’ și împodobită sub acțiunea diferiților factori etnici, în special cei care țin de adoratorii persani ai Focului și de cei care au deplâns căderea Imperiului Persan sub forța armatelor califului ’Umar, este responsabilă de marea scindare a comunității musulmanilor.

Mulți musulmani, căutători ai sfaturilor în materie de religie sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducător al companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și aceasta datorită cunoașterii sale profunde a învățăturilor Islamului, dar și datorită înțelepciunii sale în aplicarea dreptății. De fapt, ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) a fost ales de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) încă din timpul vieții sale să-l reprezinte în fața locuitorilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun în lumină caracterul eroului nostru este și cea care creionează disputa dintre el (în calitate de comandant al drept credincioșilor și șef al statului islamic) și un evreu, cu privire la o armură care îi aparținuse, însă îi fusese luată de către cel din urmă. Imaginați-vă ca însuși califul să-l cheme pe unul dintre supuși la reședința sa pentru a pune ordine într-o chestiune. Și aceasta nu era tot ! Analizând cazul, judecatorul Șuraih a decis în favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decât copiii săi și slujitorul Rafi’. Și eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunității, a acceptat verdictul. Așa cum era normal, această scenă l-a impresionat atât de mult pe evreu, încât a anunțat că dorește să îmbrățiseze Islamul, returnându-i eroului nostru armura pe care și-o însușise în mod incorect. ‘Ali, însă, i-a daruit-o drept cadou. 

Curajul și puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care luptă pe Calea Islamului. Eroul nostru (Allah să fie mulțumit de el !) s-a aflat întotdeauna în fruntea armatei musulmane la fiecare bătălie la care a luat parte. Atunci când la Khaybar (în nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiești trădătoare, fortărețele acestora au opus o rezistență ieșită din comun. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) le-a spus companionilor : „Mâine stindardul va flutura în mâinile unui bărbat care-i iubește pe Allah și pe Trimisul Său și pe care aceștia (Allah și Mesagerul Său) îl iubesc, la rândul lor. Este un bărbat dintre voi care niciodată nu a plecat de pe câmpul de luptă.” Cu toții au sperat ca fiecare să fie onorat cu purtarea drapelului. Însă, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, ‘Ali (Allah s[ fie mulțumit de el !), cel care suferea de o boală la ochi. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a făcut uz de metodele sale de medicină, vindecându-i. După aceea i-a dăruit stindardul cu ajutorul căruia să conducă ofensiva. Victoria a fost obținută, iar sistemul de fortărețe Khaibar – cucerit. 

Asemenea tuturor eroilor Islamului, ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el !) era recunoscut pentru umilința sa. Chiar și atunci când a devenit calif, hainele sale erau foarte simple și ieftine. Când cineva a vorbit cu el despre acest aspect, răspunsul a fost : „Această [atitudine] mă ține cel mai bine departe de înfumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman.” De asemenea, pe timpul zilei s-a dovedit a fi un luptător necruțător, iar noaptea – un credincios devotat și cu frică față de Allah Preaînaltul. 

Printre multele vorbe înțelepte ale eroului nostru, amintim :

 

„Un bărbat niciodată nu trebuie să aștepte altceva de la Domnul său în afara salvării și nici nu trebuie să se teamă pentru altceva decât pentru păcatele sale.”

„Cineva care are carențe în cunoștințe nu trebuie să se rușineze să întrebe, iar celui care deține știință niciodată nu trebuie să-i fie prea rușine să-și recunoască statutul, spunând : ’Și Allah știe cel mai bine.’ ”

„Răbdarea și perseverența sunt pentru credință așa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent și răbdător nu are credință.”

Martiriul eroului nostru

‘Ali, fiul lui Abu Talib (Allah să fie mulțumit de el !) a fost ales calif după uciderea perfidă a lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) de către câțiva acoliți greșit călăuziți ai evreului ’Abdullah, fiul lui Saba’, într-un climat infectat de intrigi otrăvite, răstălmăciri ale spuselor și deciziilor califului și scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dușmanii Islamului au măsluit diverse depeșe în numele ‘Aișei (Allah să fie mulțumit de ea ”), a lui ’Ali, Talhan și a altor companioni de marcă ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), pe care le-au expediat în diferite locații unde trăiau musulmani și în care au pretins că acela care îi conduce este corupt și că trebuie înlăturat. În același timp, a fost născocită o altă scrisoare, de această dată în numele califului ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), prin care se ordona decapitarea câtorva musulmani. Aceasta din urmă scrisoare a fost trimisă în mâinile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura față de evlaviosul calif și de a le oferi un motiv în plus de a-l presa să abdice și, eventual chiar să-l ucidă, ceea ce au și făcut. Am spus mai sus „greșit călăuziți” deoarece, așa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezând că tot ceea ce fac este „drept” sau că dau o mână de ajutor cauzei Islamului. În realitate, ei nu au obținut altceva decât să-i deterioreze temelia, provocând cea mai mare ruptură din sânul comunității musulmane.

În aceste circumstanțe, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum încolo, musulmanii s-au divizat în două : o facțiune loială califului nou ales (sau dorind să lase această impresie) și o alta preocupată de revanșa față de uciderea mișelească a precedentului calif, ea cuprinzând și unele dintre rudele sale. Cei din urmă au insistat ca noul calif ‘Ali să-i predea lor pe ’ucigașii’ lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un bărbat cu un pronunțat spirit de dreptate, așa cum am văzut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai întâi să fie cercetate și abia apoi, în funcție de gradul de vinovăție, să fie pedepsite. Din păcate, această atitudine a sa a fost greșit înțeleasă, în sensul unei așa-presupuse protecții acordata ’ucigașilor’ lui ’Usman (Allah să fie mulțumit de el !), rezultatul fiind trei confruntări armate. Adevărul este că aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodată ținând cont că liderii celor două facțiuni, atât eroul nostru, cât și guvernatorul Siriei, Mu’awiyah, fiul lui Abu Sufyan, erau renumiți pentru înțelepciunea și integritatea lor. Dar dușmanii Islamului, care nu urmăreau altceva decât să răspândească zâzanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reușind, într-un final să determine escaladarea tensiunii, sancțiunea fiind lupta deschisă. 

La fel de sigur este că una dintre părțile implicate în conflictul armat rezultat a fost condusă de către ’Aișa, văduva Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Pentru a controla cât mai bine desfășurarea evenimentelor și a evita vărsarea de sânge musulman, ea s-a deplasat în Irak împreună cu un grup de companioni importanți ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea târziu, confruntarea dintre tabăra condusă de ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !) și cea a eroului nostru ’Ali (Allah să fie mulțumit de el !) începând. Lupta, cunoscută în istorie drept „Bătălia cămilei”, a avut loc în anul 36 h., iar eroul nostru este cel care și-a apropiat victoria. În același timp, convins fiind de bunele intenții ale ’Aișei (Allah să fie mulțumit de ea !), din respect a dispus toate măsurile ca ea să revină în siguranță în Medina. Se spune că ’Aișa (Allah să fie mulțumit de ea !) a regretat foarte mult implicarea sa într-o asemenea situație complicată.

Haideți să revenim la bătălia de la Siffin, dintre tabăra eroului nostru și cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc în anul 37 h. Așa cum am menționat mai devreme, căutătorii de zâzanie au concertat totul astfel încât cele două grupări să se lupte una împotriva celeilalte, armata eroului nostru ieșind victorioasă. Într-un final s-a solicitat ca instituția arbitrajului să intre în funcțiune, propunere acceptată de către eroul nostru, conform înțelepciunii și deschiderii cu care ne-a obișnuit. Abu Musa Al-Aș’ari (Allah să fie mulțumit de el !) a fost desemnat să-l reprezinte pe eroul nostru, în vreme ce ’Amr, fiul lui Al-‘As (Allah să fie mulțumit de el !), pe Mu’awiyah. Ambii au convenit că lupta trebuie să ia sfârșit, părțile implicate părăsind câmpul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiți ulterior „kharigiți” (în traducere liberă „cei care au altă părere decât a majorității”, în acest caz una nocivă), s-au opus cu vehemență ideii de arbitraj. Ei au mers până acolo încât i-au numit pe cei care au susținut varianta arbitrajului, inclusiv pe califul drept credincios, ca fiind “necredincioși” (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei să fie uciși ! Au luptat împotriva eroului nostru și a susținătorilor săi la Nahrawan, unde au și suferit o drastică înfrângere.

În anul 40 h., acești greșit călăuziți kharigiți s-au reunit și au pus la cale o conspirație care să ducă la eliminarea califului, a lui Mu’awiyah și a lui ’Amr, fiul lui Al-‘As (Allah să fie mulțumit de ei toți !). Sub veșmântul nopții, în data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele său Abdur Rahman, fiul lui Muljim, l-a așteptat pe eroul nostru pe drumul său înspre moscheea unde obișnuia să-și facă rugăciunea de dimineață (Fajr), înjunghiindu-l cu o sabie. La doar câteva zile de la acest atac mișelesc, marele calif ’Ali, vărul și ginerele profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a părăsit această lume pentru fericirea eternă a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) vestea că vor locui în Paradis. 

Astfel a luat sfârșit viața marelui erou al Islamului după mai puțin de cinci ani de luptă împotriva dezordinii și agitației provocate de diverși conspiratori. În vâltoarea acestor evenimente nefericite au murit mai mulți companioni de marcă ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

       Odată cu moartea eroului nostru a luat sfârșit perioada de aur a celor patru califi drept călăuziți. Fie ca Allah Preaînaltul să-i răsplătească pe ei toți pentru marile servicii pe care le-au făcut Islamului și musulmanilor.