’Umar, fiul lui Al-Khattab

’UMAR, fiul lui AL-KHATTAB

(Allah să fie mulțumit de el!)

Cel care distinge Adevărul de Falsitate (Al-Faruq)

(d. 23 A.H.)

„O, Allah ! Întărește Islamul prin convertirea unuia dintre cei doi ’Umar, ’Umar, fiul lui Al-Khattab sau ’Amr, fiul lui Hișam.” (Profetul – Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

„Ta, Ha.

Noi nu ți-am pogorât Coranul pentru ca tu să fii nefericit,

Ci ca o vestire pentru acela care se teme [de Allah],

[Și ca] o revelație de la Acela care a creat pământul și cerurile cele înalte.

Cel Milostiv care s-a așezat pe Tron,

Ale Lui sunt cele din ceruri și cele de pre pământ, precum și cele care se află între cele două și sub țărână.” (traducerea sensurilor Coranului 20 : 1-6)

Versetele de mai sus au atins corzile cele mai adânci ale sufletului eroului nostru, ’Umar, fiul lui Al-Khattab, cunoscut și sub numele de Al-Faruq, determinându-l să primească lumina Islamului. Nobilul Coran, Cuvântul inimitabil al lui Allah Preaînaltul, cu stilul său magnific, limba și conținutul miraculos, s-a dovedit a fi responsabil de călăuzirea multor arabi de seamă încă din zorii Islamului. Explicația constă în faptul că în acea perioadă arabii erau foarte mari iubitori a tot ceea ce avea legatură cu domeniile literar și lingvistic, între ei existând o competiție acerbă, chiar rivalitate. ’Umar, fiul lui Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el!) era chiar unul dintre acei arabi fascinați peste măsură de stilul Coranului, în special de versetele deja menționate. 

Povestea sa este următoarea. Într-o bună zi, în timp ce își îndreptase furia împotriva unora dintre cei care îmbrățișaseră Islamul în Mecca, i s-a reproșat că, deși chiar propria sa soră și soțul ei se regăsesc printre adepții lui Muhammed, el se manifestă nedrept în contextul dat. Auzind una ca aceasta, ’Umar a devenit și mai furios. Scoțându-și sabia afară din teacă, a alergat într-un suflet la casa surorii sale. Spre norocul său, aceasta și cumnatul său tocmai învățau Coranul, de față cu profesorul lor, Khabbab, fiul lui Al-Aratt, cel care le recita începutul capitolului al douăzecelea (Ta-Ha). În timp ce se apropia de casă, ’Umar a fost fermecat de cele care îi ajungeau la urechile sale. Când l-a zărit, sora sa a ascuns cu rapiditate notițele de pe care studiau cu toții. ’Umar a insistat să i se arate despre ce este vorba, însă sora sa nu i-a oferit alte indicii, de teamă că ar fi capabil de vreun gest necugetat, în semn de dispreț. Ea chiar a fost ușor rănită în această altercație, ceea ce l-a determinat pe eroul nostru să se mai domolească. Când sora s-a simțit din nou în siguranță, i-a reproșat că este politeist și că din cauza necurățeniei sale nu poate să atingă în niciun fel Nobilul Coran. Prin urmare, l-a invitat să se îmbăieze și să-și declare noua sa credință, demersuri obligatorii pentru a vedea mult doritele notițe cu versete coranice, ceea ce eroul nostru a și făcut, rostind : „Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și mărturisesc că Muhammed este Mesagerul lui Allah.” Imediat după aceasta a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) pentru a-și face publică convertirea în prezența sa. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) tocmai fusese auzit mai devreme rugându-se lui Allah Preaînaltul să mărească gloria Islamului prin călăuzirea fie a lui ’Umar, fiul lui Al-Khattab, fie a lui ’Amr, fiul lui Hișam (Abu Jahl), convertirea primului amplificând starea de euforie a musulmanilor, foarte fericiți să ia parte cu toții la acest eveniment de excepție. Mai ales că eroul nostru era renumit pentru robustețea sa, multor oameni din Mecca fiindu-le teamă chiar și numai să stea în prezența sa.  

Prin convertirea eroului nostru la Islam, musulmanii au obținut de partea lor atât un aliat, cât și un proteguitor foarte puternic, un bărbat înzestrat cu o mare forță și curaj, ceea ce i-a făcut să se simtă mai ocrotiți. Chiar se povestește că atunci când a luat decizia de a emigra la Medina, le-a adus-o la cunoștință politeiștilor meccani, provocându-i să-l oprească. Și nimeni nu a avut curajul să stea în calea sa. 

În orice caz, duritatea și curajul nu au fost singurele trăsături ale eroului nostru. Deopotrivă, el s-a remarcat prin înțelepciunea de care a dat dovadă, dar și prin spiritul extrem de dreptate și frica pe care o avea față de Allah Preaînaltul. Se spune că sugestiile cu care venea în legătură cu unele sau altele dintre problemele zilnice, coincideau chiar cu rezolvările care aveau drept sursă revelația divină. Prin urmare, musulmanii îi datorează multe practici cu o încarcatură istorică importantă. De exemplu, la sugestia sa, califul Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) a dispus culegerea textelor coranice sub forma unei cărți. El i-a spus califului că din cauza aprigelor bătălii în care erau angrenați, primii discipoli ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) care memoraseră versetele coranice riscau să moară și, odată cu moartea lor, să dispară și unele pasaje din Coran. Deși la început Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) a ezitat să ia vreo măsură, de teama ca nu cumva să facă ceva pe care Învățătorul său, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) însuși, nu o făcuse, ulterior s-a convins de necesitatea culegerii. Cel însărcinat cu această problemă a fost Zaid, fiul lui Thabit (Allah să fie mulțumit de el !), după cum vom vedea mai târziu în această carte. 

Odată cu moartea lui Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !), eroul nostru, ’Umar, fiul lui Al-Khattab, a fost ales calif sau „Conducător al drept-credincioșilor” (Amir Al-Mu’minin), o sintagmă utilizată pentru o lungă perioadă de timp dupa el pentru a-i desemna pe liderii musulmanilor. Sub comanda sa au fost puse bazele mai multor instituții administrative importante : sistemul poștal regulat, registrul oficial al armelor și soldaților (cunoscut sub denumirea de Diwan Al-Jund) etc.

Conducerea afacerilor statale a fost exercitată de către eroul nostru cu o măiestrie exemplară, combinând spiritul inovator cu stricta respectare a backgroundului religios, fermitatea cu compătimirea sinceră și învățătura cu simțul dreptății și responsabilitatea menținerii sale la un nivel ridicat.

Povestiri fără număr referitoare la simțul justițiar și spiritul său responsabil umplu paginile glorioasei istorii a Islamului. În cele ce urmează vom încerca să vă oferim numai o parte dintre aceste exemple.

Într-o noapte răcoroasă califul ’Umar își desfășura inspecția de rutină din jurul Medinei, când la ureche i-a ajuns scâncetul unor copilași. Astfel, s-a îndreptat în acea direcție să vadă despre ce este vorba. Odată ajuns, a zărit o femeie văduvă înconjurată de cațiva copilași care plângeau. ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) a întrebat care este motivul pentru care plâng, femeia răspunzându-i că trupurile lor suferă din cauza durerii pătrunzătoare date de senzația de foame. „Și ce gătești în oala de pe foc ?”, s-a mai interesat ’Umar. Mama copilașilor i-a spus că în ea se află câteva pietre așezate în apă și că trage nădejde că astfel îi va ține cât de cât liniștiți pe micuți până când somnul îi va cuprinde. Apoi i s-a plâns de neglijența califului în această chestiune. Ascultând-o, lacrimile i-au umplut ochii eroului nostru. Alergând într-un suflet la visteria sa, a cumpărat el însuși niște făină și ulei, cărându-le cu spatele. A așezat ingredientele în oală și a suflat în foc cu propria sa gura până când hrana a fost gata. ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) s-a retras numai după ce s-a asigurat că micuții au mâncat, nu însă înainte de a-i spune femeii că poate să meargă la visterie pentru a-și procura cele necesare traiului ori de câte ori este nevoie, toate acestea petrecându-se fără ca ea să-l recunoască. Dar bunătatea lui ’Umar nu s-a limitat numai la locuitorii musulmani ai Medinei.

Se spune că altă dată el a întâlnit un bătrân cerșetor în Siria. Interesându-se, a aflat că era evreu. Imediat l-a mustrat pe guvernatorul regiunii, reamintindu-i că vârstnicul era un cetățean care și-a plătit taxa pe care Islamul a instituit-o asupra nemusulmanilor aflați sub protecția unui guvern islamic (Jizyah). Prin urmare, acum era obligația statului musulman să îi aline bătrânețile.

Egalitatea este un alt aspect al justiției pe care eroul nostru a urmat-o îndeaproape. Istoricii ne relatează că odată cu sosirea perioadei pelerinajului la Mecca (Hajj-ului), un creștin egiptean copt (n.t. ramură a Creștinismului) i s-a plâns califului că fiul lui ’Amr ibn Al-’As (guvernatorul Egiptului) l-a bătut din cauză că l-a depașit într-o întrecere, ocazie cu care i-a și reproșat : „Cum de ai îndrăznit să-l întreci pe fiul unor oameni onorabili ?” Califul ’Umar s-a înfuriat, ordonând ca imediat tânărul (fiul guvernatorului) să fie adus în fața sa. Coptului i s-a înmânat un bici pentru a-și lua revanșa, iar califul s-a întors către guvernatorul său reproșându-i : „De când subjugați oamenii care s-au născut liberi ?!”

Puternicul ’Umar era temut în rândurile oamenilor, dar nu atât de mult când venea vorba de subiecte delicate. Într-un context anume, califul a transmis ca zestrea plătită de bărbat femeii cu care urmează să se căsătoreasca (sadaaq) să fie limitată la un nivel scăzut. Din mulțime s-a ridicat o femeie strigându-i cum poate să îndemne la așa ceva din moment ce Allah Preaînaltul spune în Coran, „...și i-ați dat uneia dintre ele [soții] un qintar [o cantitate foarte mare] ...” ? Califul și-a recunoscut greșeala, spunând : „’Umar a greșit, iar o femeie a grăit adevărul.” După care și-a revocat dispoziția.

Eroul nostru s-a dovedit a fi și un om cu vederi largi, după cum putem deduce din următoarea întamplare. Odată, în timp ce se afla într-una dintre obișnuitele sale vizite prin oraș, a auzit o femeie cântând un poem prin care își exterioriza dorul față de soțul său. Interesându-se despre bărbat, califul a aflat că acesta se afla departe, într-o expediție militară. Apoi a mers la fiica sa, Hafsa, și a întrebat-o cât timp poate să stea o femeie măritată departe de soțul său. După ce i s-a spus „cel mult patru luni”, califul a emis o dispoziție conform căreia soldaților căsătoriți să li se acorde o permisie acasă o dată la fiecare patru luni.

O familie de sclavi a fost surprinsă în timp ce încerca să fure o cămilă. Văzându-i, califul a observat că erau numai piele și os și și-a dat seama că foamea îi împinsese la acest gest disperat. Prin urmare, în loc să-i pedepsească a cerut ca stăpanul lor să fie adus în fața sa, dojenindu-l că nu s-a îngrijit în modul cel mai potrivit de mâncarea sclavilor săi. Apoi ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) i-a dat ordin să răscumpere, în locul celor nevoiași, cămila furată de la proprietarul de drept. 

Asemenea tuturor eroilor Islamului și eroul nostru, ’Umar, fiul lui Al-Khattab a fost o persoană foarte umilă, în ciuda faptului că era conducătorul statului islamic și că gestiona suplimentar moștenirea celor două mari forțe ale Orientului Mijlociu, imperiile Persan și Bizantin, cucerite. Conducerii sale înțelepte, musulmanii îi datorează și prima cucerire a Ierusalimului. Dar haideți să vedem cum s-a deplasat de la Medina până la Ierusalim pentru a primi cheia orașului. Se spune că mărețul calif și-a pregătit pentru această călătorie numai un singur catâr, pe care l-a călărit alternativ cu slujitorul său. Astfel, când s-au apropiat de Ierusalim, era rândul slujitorului să-l călărească și al lui ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) să meargă pe jos. Deși slujitorul i-a propus să meargă călare în locul său pentru că deja începuseră să se întalnească cu oameni importanți, califul nu a fost de acord, preferând să meargă tot pe jos, îmbrăcat în hainele sale cârpite. Dominat de această stare a modestiei, ’Umar (Allah să fie mulțumit de el !) a primit cheile orașului Ierusalim din mâinile patriarhului său, în prezența comandanților forțelor armate musulmane și a altor înalți prelați. Și toate acestea deoarece, pentru eroul nostru, pe primul loc a stat mulțumirea lui Allah Preaînaltul, Căruia îi place smerenia. În al doilea rând, pentru el a contat cel mai mult persoana și nu ce haine poartă sau ce înfățisare are.

Toate aceste trăsături ale unui adevărat geniu musulman l-au păstrat viu nu doar în inimile și mintea musulmanilor, ci deopotrivă în memoria multor savanți și istorici nemusulmani.