Abu Bakr As-Siddiq

ABU BAKR AS-SIDDIQ

(Allah să fie mulțumit de el !)

Prietenul apropiat, socrul și primul succesor al Profetului

(Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !)

(d. 13 A.H.)

„Dacă voi nu-i veniți în ajutor, [să știți că] l-a ajutat Allah [mai înainte], când cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Când ei doi se aflau în peșteră și când el i-a zis însoțitorului său : Nu fi mâhnit, căci Allah este cu noi ! Și a pogorât Allah liniștea Sa asupra lui și i-a venit în ajutor cu oșteni pe care voi nu i-ați văzut și a făcut cuvântul celor care nu credeau [să coboare] jos, în timp ce cuvântul lui Allah [s-a înălțat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [și] Înțelept [’Aziz, Hakim].” (traducerea sensurilor Coranului 9 : 40)

În acest verset din capitolului 9 (Căința) al Nobilului Coran vom observa trei trimiteri la eroul nostru, Abu Bakr As-Siddiq : „ca unul dintre cei doi”, „ei doi” (Profetul – Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !  și Abu Bakr – Allah să fie mulțumit de el !) și „el i-a zis însoțitorului său” (Profetul – Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !   i-a spus lui Abu Bakr – Allah să fie mulțumit de el !). Contextul este definitoriu pentru personalitatea specială a eroului nostru, cel care i-a oferit suportul necesar Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) în cele mai întunecate și periculoase momente din viața sa, când politeiștii meccani căutau cu mic cu mare să-l elimine. S-a relatat că expresia coranică „Allah este cu noi” a fost rostită de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) în clipa în care Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) i-a zărit pe politeiști în fața intrării în peșteră și s-a temut cel mai mult pentru viața Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !).

Dar să urmărim firul povestirii de la început. ’Abdullah, fiul lui Quhafa, numele real al eroului nostru, era un renumit comerciant al Meccăi, prieten apropiat al lui Muhammed chiar înainte ca el să devină Trimis al lui Allah Preaînaltul. Această legatură specială dintre ei este cea care l-a determinat să devină primul bărbat care a îmbrățișat Islamul. Și aceasta pentru că știa foarte bine caracterul lui Muhammed și nu a avut nicio urmă de îndoială asupra recunoașterii profeției sale. Din acea clipă și până la moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), petrecută 23 de ani mai târziu, și chiar după aceea, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) s-a dovedit a fi cel mai loial prieten și discipol al profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Tocmai datorită loialității sale nemărginite și credinței neșovăielnice față de Profet, eroul nostru a obținut apelativul AS-SIDDIQ, tradus prin „adevaratul credincios” sau „cel care nu a pus niciodată la îndoială” (ceva relatat de către Profet, Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Acest atribut i-a fost acordat de către însuși Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) dupa evenimentul călătoriei nocturne a Profetului de la Mecca la Ierusalim și cel al ridicării sale la Ceruri (Israa’ și Mi’raaj ). Cu acea ocazie din data de 27 Rajab, câțiva ani înainte de emigrarea (hijra) sa, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) le-a spus meccanilor că a fost la Ierusalim și s-a înapoiat în Mecca într-o singură noapte. Aceștia, însă, au privit totul ca pe o provocare, crezând că tocmai au găsit dovada potrivită care demonstrează falsitatea vorbelor și faptelor de până atunci ale lui Muhammed. Cum și-ar fi imaginat cineva că o ființă umană ar fi putut ca doar într-o singură noapte să acopere o asemenea distanță geografică, care, în mod normal necesita cel puțin două săptămâni ?! Zvonul s-a răspândit cu repeziciune în Mecca, având un impact negativ chiar și asupra unor noi discipoli ai Profetului care au început să se îndoiască cu privire la profesorul lor. Câțiva politeiști au mers la eroul nostru Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) și l-au informat cu privire la cele auzite din partea Profetului legat de această călătorie fantastică. Au facut aceasta, în speranța că vor reuși să semene îndoiala și în inima sa. Care a fost raspunsul eroului nostru ? El a intrebat : „A spus Muhammed așa ceva ? Dacă așa v-a povestit, atunci eu îl cred. Și mai cred în veștile pe care ni le-a adus din Paradis, neîndoindu-mă cu ceva.” Pentru a-și manifesta sprijinul și pentru a-i convinge pe necredincioși de adevărul celor spuse de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), Abu Bakr a mers imediat la Muhammed și i-a spus : „Eu am fost la Ierusalim. Ai putea să ne vorbești despre câteva lucruri pe care le-ai observat ?” Și după ce le-a descris câteva locuri din Ierusalim, Abu Bakr a confirmat adevărul celor auzite. Mai mult, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) le-a prezentat meccanilor șovăielnici evenimente pe care le-a văzut pe drumul care șerpuia dinspre Ierusalim înspre Mecca, lucruri care ulterior au fost confirmate de către călătorii care urmau să sosească în Mecca.

Eroul nostru a fost deosebit de util în influențarea multor personalități meccane în sensul acceptării Islamului. În același timp, însă, s-a dovedit a fi salvatorul multor sărmani adepți ai Islamului, în mod special al sclavilor, cheltuindu-și averea de dragul lui Allah pentru a-i răscumpăra din mâinile stăpanilor lor nemiloși, așa cum este cazul și cunoscutului Bilal, fiu al lui Rabah.

Firea generoasă a eroului nostru s-a evidențiat în mai multe ocazii, atât înainte de emigrarea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) de la Mecca la Medina, cât și-n timpul ei, dar și dupa aceea. Cu ocazia emigrării, Abu Bakr este cel care a angajat ghidul și a asigurat proviziile. Pentru călătoria vieții sale, în compania profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), el a luat și ultimul bănuț din casă, lăsându-și familia sub protecția lui Allah Preaînaltul. Aceasta ne amintește de o altă scenă asemănătoare care a avut loc mai târziu în Medina, ocazie cu care Profetul a strans mijloacele necesare pentru Jihad. Fiecare membru al comunității a adus câte ceva. Unii, precum ’Umar, fiul lui Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de ei !) au donat chiar și jumătate din averea lor. Nu același lucru s-a întâmplat, însă, cu eroul nostru care a lăsat tot ce agonisise. Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a întrebat : „Ce ai păstrat pentru familia ta ?”, a raspuns : „[Pe] Allah,” însemnând că a crezut că Allah Preaînaltul le va oferi cele necesare.

Cu toate că Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) a avut o fire foarte blândă, sufletistă, atunci când situația a impus-o, a fost foarte riguros și hotărât în modul de a gândi și acționa. Două dintre cele mai reprezentative exemple au avut loc în zorii istoriei Islamului, în situații critice. Primul a fost moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), în cea de-a treia lună a anului 10 după emigrare. Când vestea morții Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a fost anunțată, ea a șocat mulți membri ai comunității musulmane, unora, printre care și oameni puternici de calibrul lui ’Umar, fiul lui Al-Khattab, nevenindu-le să-și creadă urechilor. El chiar a pus mâna pe sabie amenințând pe oricine ar fi îndrăznit să mai vorbească ceva în legatură cu dispariția Profetului. Situația devenise una foarte dificilă, riscând să se transforme în haos. A fost gestionată de către eroul nostru Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !), cel care s-a adresat mulțimii și cu voce puternică a recitat următorul verset din Coran : 

„Și Muhammed nu este decât un trimis – și au mai fost înainte de el și alți trimiși. Dacă el ar muri sau ar fi ucis, v-ați întoarce voi pe călcâiele voastre ? Cel care s-ar întoarce pe călcâiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricăciune. Și Allah îi va răsplăti pe cei mulțumitori.” (traducerea sensurilor Coranului 3 : 144) După aceasta, Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) a continuat : „Acela care i s-a supus lui Muhammed trebuie să știe că Muhammed este mort. Acela care I s-a supus lui Allah, să știe că Allah nu moare niciodată.”

Ascultându-l cu luare aminte, oamenii au realizat că până chiar și pentru un Profet moartea era inevitabilă. Astfel, spiritele lor s-au calmat. Se relatează că ’Umar, fiul lui Al-Khattab a spus : „Era ca și cum aș fi auzit pentru prima oară acest verset recitat de Abu Bakr.”

Și primul lucru în legatură cu care companionii au început să-și facă griji era alegerea unui succesor (calif) al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) care să preia conducerea noii națiuni (umma) musulmane. După lungi dezbateri și discuții (în locul numit „Saqifat Bani Saa’idah”) eroul nostru, Abu Bakr As-Siddiq, a fost desemnat în unanimitate calif sau succesor al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Alegerea sa în acest post important care impune îndeplinirea unor sarcini dificile nu trebuie să mire pe nimeni. El nu doar că a fost cel mai vechi și apropiat prieten al Profetului, călcându-i cu fidelitate pe urme, ci și seniorul multor importanți companioni. Mai mult, Profetul însuși (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a desemnat să conducă în locul său și de față cu el comunitatea musulmană adunată pentru rugăciune, totul petrecându-se în timpul ultimei sale îmbolnăviri. Toate acestea au fost semnale clare că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) l-a preferat pe el pentru a-l succeda în fruntea ummei musulmane. Istoricii au comentat abținerea desemnării verbale, fără echivoc a lui Abu Bakr As-Siddiq, drept succesor, motivând-o ca pe o înfrânare a nesocotirii tocmai în perioada de început, critică, a tinerei comunități, a principiului consultarii (șura), important în Islam.

A doua situație critică salvată de eroul nostru a fost cea reprezentată de tendința unor noi adepți ai Islamului de a rămâne în afara sa, lucruri petrecute după moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și încurajate de câțiva impostori care și-au autoproclamat profeția. Unii dintre ei chiar au dorit să nu mai plătească dania obligatorie (zakat), cu toate că nu renunțaseră la crezul islamic. Dar pentru Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !), un credincios elev și un foarte meticulos discipol al profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), acești trădători trebuiau găsiți și readuși pe Calea cea dreaptă. Unii dintre companioni l-au atenționat asupra dorinței sale, arătându-i pericolul la care se expune dacă va lupta împotriva acestei mase de oameni, aparținând unui număr foarte mare de triburi. Însă, specific credinței sale nealterate în Allah Preaînaltul, în sprijinul Său divin, eroul nostru a decis să meargă mai departe, chiar dacă va ramâne singur în încercarea sa. Așa cum era de așteptat, toți primii companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i s-au alăturat, campaniile purtate împotriva apostaților încheindu-se cu succes. Islamul a redevenit religia Peninsulei Arabe. Sub îndrumarea eroului nostru, răspândirea credinței a început să se facă simțită înspre teritoriile din nord, ale Semilunei Fertile.

Calitatea sa de discipol fidel al Profetului este din nou evidențiată în cadrul următoarei întâmplări. Cu câteva zile înainte de moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), acesta pregătise o armată sub comanda tânărului Usama, fiul lui Zayd (Allah să fie mulțumit de ei !) care să lupte împotriva romanilor, în teritoriile dinspre nord. Moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a surprins forțele armate în dispozitiv la periferia Medinei, gata de deplasare. Prin urmare, sugestiile de renunțare la această campanie și reținerea oștenilor pentru confruntarea cu rebelii din Peninsulă, nu au încetat să apară. Toate aceste sfaturi erau logice, însă pentru Abu Bakr ceva și mai important era limpede. Și anume, decizia pe care o adoptase Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Ea trebuia să fie dusă la îndeplinire, indiferent de circumstanțele dificile cu care se confruntau. Instrucțiunile date de către eroul nostru au fost : „Să plece armata lui Usama. Jur pe Allah că dacă aș fi încolțit de lupi și tot nu aș ezita în a-i da ordin să își vadă de misiunea sa. Pentru nimic în lume nu o să schimb ceea ce a stabilit Trimisul lui Allah.” ’Umar, fiul lui Al-Khattab, portavocea unora dintre primii companioni ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !), i-a sugerat lui Abu Bakr să-l înlocuiască pe comandantul armatei, acesta fiind prea tânăr și având sub ordine mai mulți companioni seniori ai Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Auzindu-l, eroul nostru s-a înfuriat și, apucându-l de barbă pe ’Umar, i-a spus : „Vai ție, ’Umar ! Profetul l-a numit pe el, iar eu să-l schimb cu un altul ?!” În cele din urmă, amândoi, Abu Bakr și ’Umar (Allah să fie mulțumit de ei !) au mers în fața oștenilor pentru a-și lua rămas bun. Comandantul (tânărul Usama) a încălecat. Modestul calif Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el !) a executat inspecția mergând pe jos, ceea ce l-a determinat pe Usama, fiul lui Zayd (Allah să fie mulțumit de ei !) să se simtă stânjenit. A dorit să coboare și i-a solicitat califului să îi ia locul pe cal. Însă eroul nostru a insistat ca lucrurile să ramână așa cum sunt : „Ce poate fi rău să merg o oră pe jos de dragul lui Allah ?” Apoi, politicos a cerut permisiunea tânărului comandant să-l rețină la Medina pe ’Umar, fiul lui Al-Khattab, ca sfetnic al său. În mod firesc, ar fi putut să facă acest lucru fără a-i cere permisiunea lui Usama, din moment ce el era califul. Însă nu a făcut-o, știind că misiunea lui Usama i-a fost încredințată de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). Prin urmare, a preferat să procedeze astfel, în semn de respect, deunăzi mai tânărul comandant nefiind sub comanda sa.

Și istoria ne-a demonstrat înțelepciunea de care a dat dovadă eroul nostru în a trimite în luptă armata lui Usama, așa cum era stabilit de la bun început. Astfel, rebelii din partea de nord a Peninsulei, observând armata care se îndrepta pentru a-i înfrunta pe romani, și-au spus în sinea lor : „Dacă poziția cârmuitorilor ar fi fost șubrezită, califul nu și-ar fi permis să trimită o asemenea armată să lupte împotriva romanilor !” Și aceasta a fost una dintre cauzele care i-a adus pe rebeli la tacere. 

În al doisprezecelea an dupa emigrare, Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el !) a murit, moment în care Islamul a prins deja rădăcini puternice atât în Peninsula Arabă, cât și în unele regiuni învecinate în partea de nord și est.