Ahmad ibn Hanbal

Imamul Ahmad ibn Hanbal

(165 - 241 h.)

            Deși numărul celor care l-au urmat nu este atât de mare, contribuția eroului nostru la dezvoltarea sistemului de științe juridice islamice nu poate fi pusă sub semnul întrebării de niciun student implicat în această ramură. Imamul Ahmad ibn Hanbal s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari cercetători ai dreptului islamic, dedicându-și mulți ani studierii și predării relatărilor profetice (hadis-uri).

            Motto-ul eroului nostru a fost : "Omul cât trăiește învață", această convingere exprimându-i cât se poate de bine personalitatea și atitudinea adoptată. Imamul Ahmad ibn Hanbal s-a născut în Bagdad în anul 164 h. (787 conform calendarului gregorian). Din cauză că tatăl i-a murit încă din fragedă pruncie, familia sa a fost nevoită să trăiască la limita sărăciei, principalele două surse de venit provenind din închirierea unei mici case și din ceea ce agonisea mama sa prin vânzarea hainelor din pânză. Dar sărăcia nu l-a împiedicat pe eroul nostru să caute știința. Dimpotrivă, ea s-a dovedit a fi un imbold, un factor care l-a motivat. A memorat Nobilul Coran la o vârstă fragedă, petrecându-și tot timpul pentru a-și satisface setea permanentă de cunoaștere, provocându-i chiar emoții mamei sale, legate de starea generală de sănătate. Datorită inteligenței sale, mai multe familii l-au ales pentru a scrie pentru ele. 

            Lui Ibn Hanbal i-ar fi plăcut să fie studentul imamului Malik ibn Anas, în Medina, însă această dorință i-a fost zădărnicită de vârsta prea mică, de numai 16 ani, precum și de distanța de peste 1.600 de km, între timp mentorul său murind. Setea permanentă de a învăța și implicarea totală în diverse proiecte științifice l-au determinat să-și întemeieze o familie abia când a împlinit vârsta de 40 de ani, temându-se că responsabilitățile familiale l-ar putea distrage de la drumul ales.

            Așa cum am afirmat mai devreme, imamul Ahmad ibn Hanbal s-a aplecat cu atenție asupra studierii Tradiției profetice (sunna), fiind ajutat și de memoria sa excelentă. Astfel, a memorat cu mare dragoste mii de relatări și le-a compilat în celebra sa lucrare "Al-Musnad", care întrunește peste 30.000 de relatări profetice. Proiectul de culegere a relatărilor i-au purtat pașii eroului nostru dintr-un loc în altul, parcurgând astfel mii de km. A călătorit din Bagdad în Kufa și Basra, pe pământ irakian, în Mecca, Medina, Yemen și Siria. 

            Din respect pentru Tradiția profetică a preferat să-și noteze toate relatările, cu toate că memoria sa era excelentă. De altfel, memoria era cea care-l ajuta de fiecare dată când trebuia să predea ceva sau să răspundă diverselor neclarități. Numai că în clipa în care observa că o persoană anume încearcă să-și noteze respectiva relatare, îi cerea o clipă de răgaz pentru a mai verifica încă o dată în cartea sa.

            Din această cauză s-a auzit că eroul nostru era nedespărțit de penelul și cerneala sa, chiar și atunci când preda, activitatea didactică începând-o, cu evlavie, la vârsta de 40 de ani. Întrebat fiind de un prieten : "De ce porți peste tot călimara cu cerneală, tu fiind un profesor cunoscut de toată lumea ?", i-a răspuns cu modestia specifică : "Omul cât trăiește învață", lăsând să se înțeleagă că știința este un domeniu pe care omul îl caută până când ajunge în mormânt. Atitudinea eroului nostru i-a determinat pe mulți savanți ai vremii să-l compare cu Abu Bakr As-Sidiq, primul calif al profetului Muhammed, dar și cu renumitul calif 'Umar ibn Abdul Aziz (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra lor !).

            Asemenea marii majorități a eroilor Islamului, imamul Ahmad s-a făcut remarcat și prin generozitate și dezinteresul față de problemele lumești. Mai mulți contemporani ai săi au spus că era în stare să împartă până la ultimul bănuț, oricât de puțini ar fi fost, cu cei apropiați. Alteori, îi lăsa pe toți prietenului aflat la nevoie. Ibn Hanbal avea tot ce îi trebuia să câștige mult mai mult, mai ales în a doua parte a vieții sale, când a primit multe cadouri. A preferat, însă, fie să le refuze, fie le accepta (din respect pentru respectiva persoană), dar imediat le dădea de pomană.

            Respectul față de sine și demnitatea l-au făcut pe eroul nostru să prefere să-și vândă mantaua pe vreme rece, decât să accepte ceva gratis de la cineva. Adevărul este că eroul nostru era în stare să lucreze orice cu propriile sale mâini pentru a obține minimul necesar vieții de zi cu zi sau acoperirii cheltuielilor ocazionate de călătoriile întreprinse. Se spune că în drum spre Yemen (fiind în căutarea științei) s-a oferit să lucreze ca hamal pentru proprietarul unei caravane, în acest mod acoperindu-și cheltuielile specifice.

            Curajul și statornicia convingerilor sale l-au plasat pe Ibn Hanbal pe o poziție privilegiată a istoriei Islamului, remarcându-se prin verticalitate în fața a trei califi abasizi care au încercat să-i impuna opinia conform căreia Nobilul Coran a fost creat de Allah Preaînaltul. Această idee a fost născocită de secta mutazilită, în încercarea ei de a se impune pe plan dogmatic cu orice preț. Deși la acea dată eroul nostru era în vârstă, din cauza fermității de care a dat dovadă, a fost biciuit și închis doi ani și jumătate, autoritățile sperând că astfel îl vor forța să accepte poziția lor, oficială. Însă el nu a dat înapoi nici măcar cu un deget, reafirmându-și în mod public credința că Nobilul Coran reprezintă Cuvântul lui Allah Preaînaltul și ultima Sa Revelație.

            Evlavia și devotamentul au fost alte două calități importante ale lui Ibn Hanbal, despre care s-a spus că se ruga 300 de unități de rugăciune (rakat) în fiecare zi, timp în care recita întregul Coran în numai șapte zile sau chiar mai puțin. În ciuda distanței dintre Irak și Mecca și a resurselor sale limitate, eroul nostru a mers de cinci ori în Pelerinaj, din care trei călătorii le-a efectuat pe jos. 

            Ahmad ibn Hanbal a murit în Bagdad la vârsta de 67 de ani, în anul 241 h. De atunci au trecut mai bine de 11 secole, însă eforturile sale, inclusiv renumita sa culegere de relatări profetice "Al-Musnad", sunt încă vii în inimile a milioane de musulmani.